În țara noastră foarte des nimeni nu observă detaliile care se află la vedere și care, de fapt, arată adevărata esența a ceea ce se întâmplă. Tocmai acest sistem de putere, construit pe corupție, clanuri, cinism total și ipocrizie, nu i-a convenit lui Alexandru Munteanu, căruia Maia Sandu i-a pregătit rolul de statist, obligat să acopere toate aceste lucruri, să-și asume răspunderea pentru ele și, în același timp, să nu aibă absolut nicio competență pentru a influența ceva.
În opt luni, Munteanu s-a uitat în jur, a înțeles cum stau lucrurile, a rămas șocat și și-a dat seama că este folosit. Desigur, este incompetent, adesea ridicol, dar nu este un fraier care vede cum în jur se fură totul, cum regina conduce țara ca pe propriul ei SRL, stoarcând din acest SRL miliarde, iar el trebuie să acopere totul și să răspundă pentru toate acestea. Doar îi cunoașteți replica preferată: „Eu nu am știut nimic, nu ține de competențele mele, de asta răspunde Guvernul.” În cele din urmă, premierul-tiktoker s-a dovedit a nu fi un fraier și, ceea ce este și mai important, a refuzat să devină un simplu membru al mafiei pe umerii căruia urma să fie aruncată toată vina.
Așadar, zilele trecute a apărut un interviu cu adevărat unic al lui Maiei Sandu, deja mult discutat, căruia procurorii nu i-au acordat atenția cuvenită. Și este limpede de ce: dacă și-ar fi îndeplinit atribuțiile în mod cinstit și conștiincios, ar fi trebuit să o aștepte pe Maia Sandu la ieșirea din studioul Pro TV cu cătușele pregătite. Așadar, ce a reușit să spună mireasa noastră bogată și mult iubită, aflată într-o stare evidentă de panică și isterie? Primul lucru pe care l-a recunoscut a fost că Radu Marian a venit într-adevăr la ea cu candidatura lui Vangheli pentru funcția de director al MoldATSA. În același timp, ea a declarat că nu vede niciun interes personal în acțiunile lui Radu Marian, deoarece, chipurile, acest lucru nu i-ar fi caracteristic deloc.
Haideți să vă explic ce rol joacă întreprinderile de stat în viața politică a Republicii Moldova. Întreprinderile de stat sunt premiul pentru politicienii care câștigă alegerile. Sunt ca o moștenire care trece de la învins la învingător. Sunt vaca de muls care îmbogățește puterea: cine este la putere, acela o și mulge.
MoldATSA este doar una dintre aceste vaci de muls și nici măcar nu este cea mai mare. Cele mai mari venituri le aduc Moldtelecom, apoi Energocom, Moldovagaz, Aeroportul, Metalferos (care avea un statut aparte), Calea Ferată, Poșta Moldovei, Registru (astăzi ASP), Moldelectrica, Termocom, RED Nord, Franzeluța și încă o mulțime de întreprinderi mai mici. După fiecare schimbare de putere, conducerile acestor întreprinderi erau imediat înlocuite, iar în funcțiile de directori erau numiți oameni de maximă încredere. Care era rolul acestor oameni? Fiecare primea un plan lunar de „contribuții” către cabinetul de sus. De aceea, noul director trebuia mai întâi să-și îndeplinească planul de „cotizație”, iar abia după aceea să nu uite nici de el însuși.
Ei bine, Maia Sandu a recunoscut că unul dintre acești intermediari de încredere este Radu Marian, cel care îi furnizează cadre de încredere pentru întreprinderile de stat. Pentru că, dacă ea ar fi fost un om cinstit, așa cum se autointitulează, iar la ea ar fi venit președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe cu propunerea de a numi omul său la conducerea unei întreprinderi de stat bogate, de multe milioane, primul lucru pe care ar fi trebuit să se întrebe era: de ce președintele unei comisii parlamentare, ale cărui atribuții sunt să elaboreze legi pentru implementarea reformelor economice, vine cu o propunere care nu are nicio legătură cu atribuțiile sale și insistă pentru numirea prietenului său la conducerea unei întreprinderi prospere? Întrebarea este foarte simplă: de ce se bagă în treburi care nu țin de competența lui? Nu are ce face? A rezolvat deja toate problemele economiei și finanțelor țării? Nu. El își folosește influența pentru a-și împinge prietenii în funcții grase și călduțe. Observați că Maia Sandu nu vede nimic rău în asta.
Și încă un aspect foarte important. Radu Marian nu a propus candidatura cuiva pentru o întreprindere de stat falimentară, unde ar fi fost nevoie de un manager de criză, de o persoană care, prin managementul său, să redreseze întreprinderea, să creeze valoare adăugată, să mărească veniturile la buget și să o transforme într-una dintre cele mai profitabile și de succes întreprinderi ale statului. Nu. Astfel de întreprinderi nu îl interesează pe Radu Marian.
Iar Maia Sandu nu vede aici niciun interes personal. Pentru ea este o situație firească. Este norma. De aici putem trage concluzia că exact astfel de oameni îi sunt necesari președintei.
Iată aici s-au oprit majoritatea comentatorilor din Republica Moldova. Și au trecut cu vederea tocmai esențialul. De ce Radu Marian a venit la Maia Sandu, la președintele țării, cu problema numirii unui director la o întreprindere de stat, în condițiile în care atribuțiile președintelui nu includ nici pe departe numirea conducerii întreprinderilor de stat? De ce îi aduce CV-ul, de ce coordonează cu ea această numire, de ce îi explică toate aceste lucruri?
Pentru că Radu Marian știe cine ia, în realitate, deciziile privind numirile. Pentru că Radu Marian știe cine dă ordinele în urma cărora, ca prin minune, hoții și escrocii câștigă concursurile, iar apoi li se oferă spre jefuire milioane din banii statului. Tocmai aici Maia Sandu s-a dat de gol, recunoscând că Radu Marian a venit la ea cu candidatura lui Vangheli pentru această numire. Prin această declarație, ea a recunoscut că anume ea este centrul real al procesului decizional și că anume ea numește și demite funcționari de un asemenea rang, în pofida faptului că atribuțiile constituționale ale președintelui nu au nicio legătură cu astfel de decizii.
Cu alte cuvinte, ea și-a însușit atribuții care nu îi aparțin, concentrând puterea în propriile mâini. Mai mult decât atât, ea a scos din joc instituțiile statului și le-a preluat funcțiile.
Ea a construit un sistem în care a concentrat asupra sa toate deciziile. Un sistem în care nicio numire nu poate avea loc fără acordul sau ordinul ei direct, iar acest lucru este un fapt bine cunoscut în aparatul birocratic. Instituțiile statului nu funcționează, ele au fost eliminate din matricea procesului decizional. Persoanele care, potrivit legii, sunt obligate să ia decizii nu le mai iau, iar persoanele care nu au nicio competență legală să le ia sunt cele care le iau în realitate. Nu-i așa că este exact același model ca al lui Plahotniuc? Copie la indigo. Nimeni nici măcar nu s-a obosit să inventeze ceva nou.
Asta înseamnă un stat capturat. Atunci când nu mai există instituții, nu mai există separarea competențelor, echilibrul puterilor, sistemul de checks and balances, nu mai există filtre instituționale, ci doar un unic centru de decizie care modelează întreaga țară în funcție de propriile interese.
Simplul fapt că asupra Maiei Sandu planează acum riscul de a pierde majoritatea parlamentară necesară pentru numirea unui nou Guvern și, în general, pentru adoptarea legilor reprezintă pentru ea un adevărat coșmar. Și așa este deja o „rață șchioapă”, al cărei mandat se apropie de sfârșit, iar aparatul de stat îi va manifesta din ce în ce mai puțină loialitate. Acum însă influența ei va începe să scadă în mod catastrofal. Își pierde sub ochii noștri atât greutatea electorală, cât și viitorul politic.
Aura de icoană sfântă a integrității s-a spart ca un balon de săpun. Iar acum o așteaptă întâlnirea cu realitatea, deși s-a obișnuit atât de mult să trăiască într-o atmosferă de respect și admirație artificiale, în mare parte regizate. Fără îndoială, toate acestea vor influența puternic modul în care va fi percepută de partenerii europeni. În relații va apărea răceala, distanțarea, vor rămâne zâmbetele politicoase, dar va dispărea dragostea de până acum. Birocrația europeană este foarte sensibilă la schimbările de atmosferă și la schimbarea direcției vântului.
A fost distrus tocmai fundamentul pe care se sprijinea forța electorală a PAS: credința în infailibilitatea personală a Maiei Sandu. Balonul de săpun s-a spart și nu mai poate fi lipit la loc. Ați încercat vreodată să lipiți un balon de săpun spart?