Există, în linii mari, două moduri de a face politică: cu zăhărelul și cu biciul. Zăhărelul înseamnă să vii în fața oamenilor și să le spui: dați-ne puterea, iar noi vă vom face viața mai bună. Salarii mai mari. Pensii mai bune. Drumuri. Investiții. Infrastructură. Tarife mai mici. Instituții mai eficiente. O economie care crește.
Este o competiție firească între partide: fiecare vine cu propria ofertă și încearcă să convingă cetățeanul că, dacă îi acordă votul, va trăi mai bine.
Biciul este cu totul altceva. Biciul înseamnă să-i spui cetățeanului nu ce vei face pentru el, ci de ce trebuie să se teamă dacă nu te votează.
Dacă nu noi – război.
Dacă nu noi – veți deveni carne de tun.
Dacă nu noi – vor veni tancurile.
Dacă nu noi – veți rămâne fără energie.
Dacă nu noi – veți rămâne fără gaz.
Dacă nu noi – veți rămâne fără apă.
Dacă nu noi – va fi foamete, sărăcie și dezastru.
În acest model politic, cetățeanul nu mai este un alegător care compară programe și alege oferta pe care o consideră mai bună.
Devine un om speriat. Iar un om speriat nu mai gândește la fel de rațional. Nu mai întreabă „ce ați făcut în ultimii ani?”. Întreabă: „Ce se întâmplă dacă îi pierdem?”
Și exact aici apare problema.
PAS a câștigat inițial alegerile în mare măsură cu zăhărelul.
Cu promisiunea „vremurilor bune”.
Cu promisiunea că vor fi înlăturați oligarhii, că instituțiile vor deveni funcționale, că oamenii vor avea venituri mai mari, că economia va crește, că justiția va fi reformată și că Republica Moldova va intra într-o perioadă de prosperitate.
Cu alte cuvinte: votați-ne și veți trăi mai bine.
Era o ofertă politică. Astăzi, discursul s-a schimbat radical. După ani de guvernare, când devine tot mai greu să vinzi promisiunea unor „vremuri bune”, apare o altă strategie: nu mai trebuie să demonstrezi că tu ești cea mai bună soluție; trebuie să-l convingi pe om că alternativa este catastrofa.
Și atunci începe politica fricii.
Nu mai discutăm despre ce ai realizat, ci despre ce s-ar putea întâmpla dacă pleci de la putere.
Nu mai contează atât de mult prezentul, cât trebuie să ne fie frică de viitor.
Nu mai întrebi: „De ce nu ați rezolvat problema?”
Ți se răspunde: „Dar dacă vin ceilalți?”
Un exemplu extrem de bun este folosirea războiului ca argument electoral. Mesajul devine, în esență: dacă nu votați cu noi, vă paște războiul, mobilizarea, recrutarea, frontul, moartea.
Dar să fim serioși. Să sugerezi că rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova ar determina Kremlinul să-și schimbe planurile geopolitice este o insultă la adresa inteligenței cetățeanului.
De parcă Vladimir Putin își ține harta Europei pe masă și așteaptă rezultatul alegerilor din Republica Moldova ca să decidă:
„Dacă PAS câștigă, mă opresc. Dacă PAS pierde, pornesc tancurile.”
Nu așa funcționează geopolitica.
Războiul din Ucraina este o tragedie reală, iar riscurile de securitate există. Tocmai de aceea însă ele trebuie tratate cu responsabilitate, nu transformate în instrument electoral.
Securitatea națională nu poate deveni pistolul pus simbolic la tâmpla alegătorului. Și mecanismul nu se limitează la război. Este suficient să auziți discursul ultimilor ani.
„Nu veți avea energie.”
„Nu veți avea gaz.”
„Nu veți avea apă.”
„Vor crește prețurile.”
„Va fi criză.”
„Va fi blackout.”
„Va fi război.”
„Va fi foamete.”
Iar omul speriat ajunge să spună:
„Plătim oricât, numai să avem.”
Și aici este cheia.
Frica funcționează.
Un om speriat acceptă mai ușor prețuri mai mari, restricții mai mari, taxe mai mari, explicații mai slabe și rezultate mai mici. Pentru că atunci când cineva îți spune că alternativa este catastrofa, începi să accepți aproape orice doar pentru a evita catastrofa.
Este o tehnică politică veche. Întâi creezi sentimentul de pericol. Apoi te prezinți drept singura protecție împotriva acelui pericol. Problema este că, după un timp, oamenii trebuie să pună întrebarea incomodă:
Dar dacă cei care ne spun permanent că vine criza sunt chiar cei care guvernează țara de ani de zile? Și aici ajungem la cea mai mare capcană.
PAS nu mai încearcă doar să demonstreze că este soluția. Încearcă să convingă oamenii că fără PAS nu există soluție.
Este o diferență enormă.
În primul caz, partidul trebuie să-și prezinte rezultatele.
În al doilea caz, trebuie doar să prezinte pericole. Iar dacă rezultatele sunt insuficiente, se schimbă comparația.
Nu mai comparăm Moldova de astăzi cu promisiunile făcute în 2021. O comparăm cu anii ’90.
Cu sărăcia.
Cu instabilitatea.
Cu foametea.
Cu deportările.
Cu cele mai negre perioade din istoria noastră.
Și atunci mesajul devine:
„Uitați cât de rău era înainte. Priviți cât de bine este acum.”
Dar există o mică problemă cu această logică. Moldova nu a început în 2021. Nu am trăit într-un vid istoric până la apariția PAS.
Au existat guverne înainte de PAS. Au existat drumuri, școli, spitale, afaceri, salarii, pensii, investiții, probleme și realizări.
Au existat oameni care și-au construit case, și-au deschis afaceri, și-au cumpărat mașini, și-au crescut copiii și au trăit o viață normală.
Nu perfectă.
Nu fără probleme.
Dar normală.
Și tocmai aici trebuie făcută comparația corectă. Nu între Moldova anului 2026 și foametea din trecut. Ci între promisiunile făcute de PAS și realitatea pe care PAS a produs-o după ce a primit puterea. Asta este comparația de care fuge orice guvernare care nu-și poate justifica rezultatele.
Pentru că un guvern care livrează nu are nevoie să-și sperie cetățenii.
Un guvern care produce prosperitate vorbește despre prosperitate.
Un guvern care construiește vorbește despre ce a construit.
Un guvern care crește veniturile vorbește despre venituri.
Un guvern care rezolvă problemele nu are nevoie să explice în fiecare zi cât de apocaliptică ar fi viața fără el.
Frica devine principalul argument atunci când rezultatele nu mai sunt suficiente. Iar problema cea mai gravă nu este că ni se vorbește despre pericole.
Pericolele există.
Problema este transformarea lor într-o stare permanentă de urgență psihologică, în care cetățeanului i se spune mereu că trebuie să aleagă între actuala guvernare și un dezastru.
Război sau PAS.
Foamete sau PAS.
Întuneric sau PAS.
Haos sau PAS.
Sărăcie sau PAS.
Aceasta nu mai este o competiție politică normală. Este politica fricii. Iar un cetățean liber nu trebuie să voteze pentru că îi este frică.
Trebuie să voteze pentru că are încredere.
Încredere că mâine va fi mai bine decât astăzi.
Încredere că statul funcționează.
Încredere că politicienii își respectă promisiunile.
Încredere că nu trebuie să alegi între două catastrofe imaginare, ci între două proiecte reale pentru țară.
Iar dacă singurul argument pe care îl mai poate oferi o guvernare este:
„Dacă nu noi, va fi mai rău”,
atunci poate că problema nu mai este alegătorul.
Poate că problema este că guvernarea nu mai are ce să-i promită?