Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a respins raportul Comisiei de evaluare a procurorilor privind nepromovarea evaluării în cazul procurorului Vasile Plevan și a constatat promovarea testului de integritate.

Decizia a fost adoptată la ședința de astăzi a Consiliul Superior al Procurorilor cu 6 voturi „pentru” și 4 „împotrivă”, deși anterior Comisia a constatat „necorespunderea acestuia criteriilor de integritate etică, transmite Unimedia.info

În martie 2025, Vasile Plevan a rămas fără funcția de șef-adjunct al Procuraturii Anticorupție. Interimatul funcției a fost sistat la ordinul procurorului general.

În iulie 2023, Comisia Pre-Vetting a încheiat evaluarea grupului de candidați la funcția de membru în Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), cu emiterea deciziilor privind procurorii Vasile Plevan și Gheorghe Graur. Potrivit Comisiei, cei doi nu au întrunit criteriile de integritate financiară și etică, și prin urmare, nu au promovat evaluarea.

Vasile Plevan, a venit cu explicații de ce a picat Pre-vettingul și ce a influențat decizia Comisiei. „Am informat despre veniturile mamei mele soacre și faptul că din 2009 până în prezent muncește în afara țării. Încălcările constau în faptul că, mama soacră nu putea justifica 3 mii de dolari în 2014 și 7 mii de euro în 2020”, a declarat Plevan în cadrul unei conferințe de presă.

În ianuarie 2026, Comisia de evaluare a procurorilor a finalizat evaluarea procurorului Vasile Plevan și a constatat că acesta nu corespunde criteriilor de integritate etică. În consecință, Comisia a propus nepromovarea evaluării externe.

În februarie 2026, șase membri ai CSP s-au pronunțat împotriva aprobării raportului și au dispus reevaluarea lui Vasile Plevan.

Procurorul Vasile Plevan nu a trecut vettingul nici după reevaluare.