Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, afirmă că societatea Polaris Avia a trecut toate verificările efectuate de instituțiile abilitate ale statului și că procesul de certificare a investiției strategice s-a desfășurat în baza avizelor emise de autoritățile competente.
Compania Polaris Avia a obținut avizele necesare din partea instituțiilor statului înainte de a fi aprobată în cadrul Comisiei pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului, susține ministrul Vladimir Bolea.
În cadrul emisiunii „7 Zile” de la Cinema 1, Bolea a precizat că nu a participat la ședința în care a fost examinată compania, însă ulterior s-a informat despre decizia luată.
„Compania a fost votată, investițiile ei sunt susținute și acum este în proces de certificare. A trecut controlul SIS, a trecut controlul CNA, a trecut toate controalele”, a declarat ministrul.
Întrebat dacă are încredere că procedura a fost una transparentă, Vladimir Bolea a răspuns că instituțiile responsabile au verificat toate informațiile necesare înainte de a da undă verde investiției.
„Dacă a primit acordul, înseamnă că structurile abilitate ale statului au verificat corectitudinea declarațiilor fondatorilor. În raport este declarat și beneficiarul real al companiei. Totul este curat până la proba contrarie”, a afirmat Bolea.
Declarațiile ministrului vin după ce compania Polaris Avia a stârnit controverse în spațiul public, pe fondul procesului de certificare ca investiție de importanță pentru securitatea statului.
