Ofițerii Centrului Național Anticorupție, sub conducerea procesuală a Procuraturii Anticorupție, efectuează 25 de percheziții într-un dosar penal privind abuzul în serviciu la MoldATSA. Acțiunile de urmărire penală vizează angajați ai întreprinderii de stat care ocupă funcții de conducere.

Potrivit anchetei, din anul 2024 și până în prezent, suspecții ar fi acționat contrar atribuțiilor de serviciu, în interes personal și în interesul unor terțe persoane. CNA susține că neregulile admise în administrarea întreprinderii au provocat prejudicii în proporții deosebit de mari.

Oamenii legii anunță existența unor încălcări sistematice în gestionarea patrimoniului MoldATSA, precum și a resurselor umane și financiare ale întreprinderii. Este vorba despre încălcarea procedurilor de achiziții publice, numirea arbitrară a angajaților în funcții vacante prin concursuri fictive, acordarea nejustificată a primelor și sporurilor salariale, cumularea necorespunzătoare a funcțiilor și organizarea unor instruiri nejustificate. Potrivit anchetatorilor, aceste acțiuni au generat cheltuieli nejustificate din bugetul întreprinderii.

Perchezițiile au loc la domiciliile și în birourile persoanelor vizate în dosar. Anchetatorii ridică materiale care ar putea avea relevanță pentru cauza penală. Trei persoane au fost plasate în izolatorul CNA pentru 72 de ore.

CNA a anunțat că acțiunile de identificare a tuturor persoanelor implicate în presupusele ilegalități continuă. Instituția a reamintit că persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.