Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, a reacționat la informațiile apărute în presă despre legăturile sale de afaceri, un partener de business cu antecedente penale și plățile controversate legate de Arena Chișinău.

Oficialul a declarat că situațiile la care se face referire datează de acum două decenii și că acestea nu mai pot fi influențate în prezent.

„Eu am făcut cinstit tot în viața mea. Sunt niște lucruri care s-au întâmplat cu 20 de ani în urmă. Eu sunt sigur că faptele pe care le vom face vor demonstra mai multe”, a declarat Dan Suruceanu.

Ministrul a mai spus că activitatea actuală a sa și a instituției pe care o conduce va fi cea care va demonstra rezultatele muncii sale.

„Este vorba despre evenimente care au avut loc acum 20 de ani și, sincer să fiu, nu mai pot influența ceea ce s-a întâmplat atunci. Cred că mult mai multe despre noi vor spune lucrurile pe care le facem în prezent și activitatea ministerului”, a precizat acesta.