Specialiștii batalionului „Codru” al Armatei Naționale au examinat drona care a căzut astăzi, la ora 01:03, în satul Copanca, raionul Căușeni.
Potrivit Ministerului Apărării, aparatul este o dronă rusească de tip „Gheran-2”. În urma impactului cu solul, s-a produs o explozie și a luat foc combustibilul din rezervor, motiv pentru care aripile și partea din spate a dronei au fost carbonizate.
Totodată, încărcătura de luptă a rămas conectată la sistem, însă nu a detonat. Geniștii au stabilit că drona transporta aproximativ 40 de kilograme de explozibil cu elemente de fragmentare. Masa totală a aparatului era de 248,2 kilograme.
Capsula cu trotil a fost distrusă de geniștii militari printr-o detonare controlată, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță. După finalizarea operațiunii, pericolul pentru locuitori a fost eliminat.
Amintim că, anterior, localnicii au anunțat că drona a fost descoperită la aproximativ 50 de metri de o casă de locuit.
Videо: Studio-L
