Ministra Muncii, Natalia Plugaru, a declarat că, în prezent, legea nu prevede o vârstă minimă de pensionare pentru angajații cu statut special. Unii se pot pensiona la 35 de ani, iar pentru a rămâne mai mult în sistem și a acoperi interesul scăzut pentru aceste domenii, statul va introduce o vârstă minimă de pensionare de 45 de ani.

„Intenția este, într-adevăr, să avem oamenii un pic mai mult în sistem, pentru că specialiști noi nu vin mulți. Ne trebuie oameni în aceste structuri, care să apere securitatea și sănătatea țării”, a declarat Plugaru.

Menționăm că reforma salarizării persoanelor cu statut special din Republica Moldova vizează angajații din cadrul a șase instituții: Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Națională a Penitenciarelor, Serviciul de Protecție și Pază de Stat, Serviciul de Informații și Securitate și Centrul Național Anticorupție.