Prima parte a analizei economice o puteți găsi aici.
Afganistanul – de la o societate civilă înfloritoare, la crimă organizată
Desigur, nu vorbim de Afganistanul de azi, controlat de Taliban, ci de acel Afganistan “democratic și liber” din perioada ocupației militare, al cărui faliment a fost urmărit de întreaga lume în direct, atunci când compradorii locali încercau din disperare să se agațe de carenajul roților avioanelor, care evacuau militarii și civilii americani.
În anul 2017, portalul Borgen Magazin publica un articol despre succesele spectaculoase înregistrate în Afganistan în dezvoltarea societății civile („CSOs in Afghanistan: How Civil Society Is Flourishing”). Sectorul a cunoscut o expansiune masivă: până în august 2015, în Afganistan erau înregistrate la Ministerul Economiei 5.789 de asociații și 2.060 de ONG-uri. Potrivit autorului materialului, această mișcare a fost dominată în mare parte de „afgani tineri și educați, axați pe cauze antreprenoriale sau progresiste, abordând teme precum drepturile femeilor și ale copiilor, implicarea civică, educația și protecția mediului”. OSC-urile au contribuit activ la promovarea democrației, au organizat marșuri împotriva violenței etnice și a abuzurilor împotriva femeilor, și au făcut lobby pentru amendamente legislative. Peste 45% dintre organizații raportau în 2015 că femeile sunt principalele beneficiare ale programelor lor (o creștere substanțială față de 2005), înregistrându-se totodată o participare mult mai mare a femeilor ca personal sau voluntari în interiorul ONG-urilor. Autorul concluzionează că societatea civilă reprezintă singurul sector care a cunoscut o înflorire, motiv pentru care recomandă comunității internaționale să continue sprijinirea ONG-urilor.
În articolul „How liberal values became a business in Afghanistan” (The Business Standard, 2021), jurnalistul afgan Ezzatullah Mehrdad descrie pe puncte cauzele eșuării tentativelor de democratizare și occidentalizare a societății afgane. Enumerăm pe scurt:
Comercializarea valorilor liberale și „ONG-izarea” societății
În loc să sprijine o dezvoltare organică din interiorul societății afgane, comunitatea internațională a pompat miliarde de dolari în rețele de Organizații Non-Guvernamentale (ONG-uri). Acest lucru a dus la apariția unei societăți civile sintetice, „fabricate” la comandă.
Actorii acestei noi societăți civile, precum și firmele de consultanță și elitele urbanizate locale, au devenit responsabili exclusiv în fața finanțatorilor externi (care le aprobau granturile) și complet deconectați de realitățile, nevoile și valorile populației rurale de la firul ierbii.
Drepturile omului, egalitatea de gen și democrația au fost tratate adesea ca simple livrabile în proiecte comerciale (workshop-uri, seminare, rapoarte), devenind o sursă majoră de venit pentru o elită restrânsă.
Abordarea neoliberală și erodarea autorității statului
Procesul de construcție statală, condus de SUA a fost dominat de o viziune economică profund neoliberală. S-a pus accent pe crearea unei piețe libere și pe un stat cu rol minim („enabler”), ignorând faptul că Afganistanul era un stat post-conflict măcinat de decenii de război, care avea nevoie întâi de instituții publice puternice și de securitate.
Prin prioritizarea economiei de piață nereglementate într-un context de vulnerabilitate extremă, puterea reală a ajuns în mâinile marilor oameni de afaceri, finanțatorilor externi și contractorilor privați. Capitalul a devenit suveranul de facto, marginalizând marea masă a populației sărace.
Ignorarea contextului local și reacția conservatoare
Modelul democratic occidental și reformele au fost impuse fără consimțământul real al populației și fără a ține cont de istoria, structurile tradiționale, codurile tribale și normele islamice locale.
Această abordare a permis talibanilor să speculeze resentimentele populației. Ei au catalogat valorile liberale drept o ideologie de import, seculară și coruptă, specifică unei elite urbane și „ocupanților” străini, reușind astfel să prezinte mișcarea lor tradițională ca pe o formă legitimă de rezistență.
O economie iluzorie și nesustenabilă
Beneficiile financiare ale prezenței occidentale și ale pieței libere s-au simțit aproape exclusiv în Kabul și în câteva centre urbane mari unde erau masate trupele aliate. Restul provinciilor au rămas complet neglijate, adâncind falia economică și socială din țară.
Creșterea economică bazată strict pe tranzacții de cerere și ofertă dictate de actori externi nu a generat o dezvoltare sustenabilă și nici nu a redus sărăcia la nivel sistemic.
În mare parte, la concluzii similare ajunge și SIGAR (Inspectorul Special General pentru Reconstrucția Afganistanului), în raportul său cu privire la cauzele eșecului politicii SUA în Afganistan (What we need to learn: lessons from twenty years of Afghanistan Reconstruction), publicat în august 2021.
Foreign Affairs publică în septembrie 2021 articolul “Afghanistan’s Corruption Was Made in America. How Self-Dealing Elites Failed in Both Countries” (Corupția din Afganistan a fost „fabricată” în America. Cum au eșuat elitele implicate în tranzacții în interes propriu în ambele țări), semnat de Sarah Chayes.
Pe de o parte, corupția afgană era una sistemică, profund impregnată în toate structurile, cu o rețea verticală bine definită, care funcționa exclus pentru îmbogățire personală; totodată, americanii au pompat zeci de miliarde într-o economie fragilă, fără mecanisme de control și audit, oferind și o imunitate politică elitei afgane: Ori de câte ori instituțiile afgane de combatere a corupției (cum a fost Unitatea de Investigare a Crimelor Majore) încercau să aresteze oficiali de rang înalt sau apropiați ai președintelui pentru fraude masive (precum scandalul Kabul Bank), diplomații și liderii politici de la Washington interveneau pentru a bloca anchetele, de teamă să nu destabilizeze politic regimul. Prin urmare, pentru populația afgană statul a devenit lipsit de orice legitimitate: nu un protector, ci un exploatator și agresor, ceea ce a și facilitat revenirea spectaculoasă a talibanilor, odată cu retragerea americanilor.
Cum descriu toate acestea realitățile din Republica Moldova?
Conceptul burgheziei compradore, GiNGOs și modelul Afganistanului descriu foarte bine etapa prin care trece societatea moldovenească. În condițiile unei economii tot mai șubrede, cu un capital local inexistent, o societate civilă artificială, a cărei sursă de legitimitate este exclusiv finanțatorul extern, burghezia compradoră devine singurul pol al puterii, fără de alternativă. Pentru această clasă compradoră, exact ca și în cazul Afganistanului, valorile liberale (sau ceea ce numesc ei “integrare europeană”) au devenit un model de afaceri, profitabil exclusiv pentru un cerc restrâns.
Trebuie să înțelegem că statele se ONG-izează sau devin niște „asistați social” exclusiv din cauza degradării și incapacității de a fi sustenabile economic. Sectorul civic înlocuiește economia reală, iar clasa antreprenorilor reali este înlocuită de „antreprenorii civici”.
E o etapă cât se poate de firească a procesului de tranziție post-sovietică, însoțită de schimbări ale polurilor de putere (de la rackeții anilor ’90 la capitalul global de azi): de la hoții în lege, la structurile de forță; de la structurile de forță – la oligarhie (capital național); de la oligarhie, la burghezie compradoră. De la un “Micu” sau „Bulgaru” am trecut la ex-milițianul Voronin, de la Voronin la „omul de afaceri de succes” Plahotniuc, și de la Plahotniuc – la Mult Stimata Președintă, lidera globală, cu o rețea internă și externă de ONGiști și consultanți-corporatiști. Aparent, ar fi un punct final al călătoriei istorice, însă istoria nu e liniară și nu are stații terminus. Marea întrebare este cât de sustenabil va fi acest model, dacă nu cumva urmările vor fi cele pe care le-am văzut și în cazul Afganistanului.