Optimizarea celor 12 operatori de distribuție afiliați companiei Moldovagaz ar putea reduce unele cheltuieli administrative, însă consumatorii nu ar trebui să aștepte miracole în facturi. Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Alexei Taran, spune că reorganizarea va avea un efect limitat asupra tarifului final la gaz.

Potrivit șefului ANRE, comasarea operatorilor ar permite economii la capitolul administrare și salarizare, însă cea mai mare parte a costurilor de distribuție va rămâne neschimbată. Cu alte cuvinte, se taie din hârtii și structuri de conducere, dar conducta care ajunge până la consumator vine în continuare cu aceleași cheltuieli.

„Proiectul de optimizare a celor 12 operatori de distribuție afiliați Moldovagaz, într-adevăr, ar reduce din cheltuielile administrative de salarizare, dar în același timp nu ar influența foarte mult tariful”, a declarat Alexei Taran.

Oficialul a explicat că personalul tehnic care asigură funcționarea rețelelor — maiștri, sudori, operatori și specialiști responsabili de întreținerea conductelor — va rămâne în sistem, deoarece fără aceștia distribuția gazului nu poate fi asigurată.

Astfel, reorganizarea promite mai puține funcții administrative, dar nu și o revoluție în facturile moldovenilor.