Deputatul și liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Ion Chicu, a anunțat elaborarea unui proiect de hotărâre privind inițierea procedurii de suspendare din funcție a președintei Maia Sandu, pe motiv că aceasta ar fi încălcat în mod sistematic Constituția și legislația Republicii Moldova.

Potrivit lui Chicu, documentul a fost elaborat de juriștii PDCM împreună cu deputați și juriști din alte partide parlamentare de opoziție și cuprinde cinci categorii de presupuse încălcări atribuite șefei statului.

Printre acuzațiile invocate se numără presupusa subminare a statului de drept și a principiului separației puterilor în stat, afectarea suveranității și independenței Republicii Moldova, încălcarea obligației de imparțialitate și neutralitate politică a președintelui, încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, precum și nerespectarea regimului juridic privind declararea averii și exercitarea unor prerogative prezidențiale.

„Am elaborat un proiect de Hotărâre de Parlament, în care sunt reflectate multiple încălcări comise de către doamna Maia Sandu pe durata exercitării funcției de președinte al Republicii Moldova. Aceste cazuri grave de încălcare a Constituției și legilor Republicii Moldova sunt repartizate și argumentate în cinci categorii mari”, a declarat Ion Chicu.

Liderul PDCM a precizat că proiectul va fi supus consultărilor publice timp de o lună, urmând să fie completat în funcție de propunerile primite din partea cetățenilor. Ulterior, documentul urmează să fie semnat de deputați și înregistrat la prima ședință a Parlamentului din sesiunea de toamnă-iarnă 2026.

Chicu a lansat și un apel către cetățeni să transmită opinii și sugestii privind proiectul, susținând că forma finală a documentului va ține cont de propunerile formulate în perioada consultărilor.

Până în prezent, Președinția Republicii Moldova nu a comentat inițiativa anunțată de liderul PDCM.