Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a estimat că războiul din Iran a costat Statele Unite până în prezent 37,5 miliarde de dolari, o creştere de aproape 30% faţă de cifra anterioară de 29 de miliarde de dolari.
„Estimarea pe care o avem până în prezent este de 37,5 miliarde de dolari”, a declarat Pete Hegseth în faţa unei comisii a Senatului SUA, potrivit Agerpres.
El a precizat că această sumă include unele costuri anticipate până la sfârşitul lunii septembrie.
Secretarul Apărării a apărat, de asemenea, solicitarea administraţiei preşedintelui Donald Trump de a acorda Pentagonului o finanţare suplimentară de 67 de miliarde de dolari. Hegseth, împreună cu şeful Statului Major Interarme, generalul Dan Caine, a declarat că această finanţare suplimentară este „urgentă” şi „necesară”.
Însă senatoarea democrată Jeanne Shaheen a contestat această evaluare, susţinând că secretarul Apărării mai are 75 de miliarde de dolari necheltuiţi.
„De ce îi cereţi poporului american să suporte costul unui război pe care nu îl susţine, în loc să solicitaţi autorizaţie pentru a transfera fonduri care au fost deja aprobate, dar necheltuite?”, a întrebat ea.
Potrivit secretarului Apărării, aceşti bani au fost „alocaţi” altor proiecte ale preşedintelui Donald Trump, cum ar fi sistemul de apărare „Golden Dome” sau alte investiţii în armament.
În plus, fondurile solicitate nu includ costul reconstruirii bazelor militare americane din Orientul Mijlociu.
Alţi senatori şi-au exprimat frustrarea, cerând mai multe detalii despre strategia lui Donald Trump pentru a câştiga războiul din Orientul Mijlociu.
„Avem nevoie de răspunsuri clare şi de o discuţie sinceră”, a declarat senatorul republican John Kennedy, în timp ce îi întreba pe oficiali despre ce s-ar întâmpla dacă Statele Unite s-ar retrage din Strâmtoarea Ormuz.
Pete Hegseth şi Dan Caine nu au specificat dacă Iranul va impune taxe de tranzit navelor care doresc să utilizeze strâmtoarea.
