Stocurile de combustibil pentru aviație din Europa au scăzut şi pot acoperi consumul pentru mai puțin de 30 de zile. Pe fondul noilor tensiuni din jurul Iranului, regiunea a devenit cea mai vulnerabilă dintre marile piețe mondiale, relatează Reuters.
Cele mai mari riscuri vizează Marea Britanie, Franța și Germania. După închiderea, timp de mai mulți ani, a unor rafinării, Europa a devenit mai dependentă de livrările din Orientul Mijlociu, o mare parte dintre acestea tranzitând strâmtoarea Ormuz. Până la izbucnirea conflictului, aproximativ jumătate din importurile europene de combustibil pentru aviație proveneau din această regiune.
Potrivit companiei de analiză Energy Aspects, la începutul lunii iunie, rezervele europene se ridicau la aproximativ 38 de milioane de barili, comparativ cu 99 de milioane de barili în Statele Unite. În trimestrul al treilea, deficitul de combustibil pentru aviație din Europa ar putea ajunge la aproape 600.000 de barili pe zi, în timp ce Statele Unite și regiunea Asia-Pacific sunt așteptate să înregistreze un surplus.
Pentru a evita eventuale întreruperi ale aprovizionării, Europa și-a majorat producția în rafinării, a utilizat rezervele existente și a crescut importurile din Statele Unite, Nigeria, Canada, India, Coreea de Sud și Kuweit. În luna iunie, importurile au atins 673.000 de barili pe zi, cel mai ridicat nivel din octombrie 2025.
Comisia Europeană a recunoscut că situația s-ar putea agrava până la sfârșitul sezonului turistic de vară. În caz de necesitate, Bruxelles-ul este pregătit să coordoneze eliberarea rezervelor naționale de combustibil.
Analiștii estimează că tensiunile de pe piață vor persista cel puțin până în luna august.
