Vasile Tofan, unul dintre numele vehiculate intens pentru funcția de prim-ministru, a fost surprins astăzi în apropierea sediului Partidului Acțiune și Solidaritate. Din imagini, acesta pare să se îndrepte inițial spre sediul formațiunii, însă, după ce o observă pe Maria Olari, își continuă drumul pe lângă clădire.

 

Apariția lui Tofan în preajma sediului PAS are loc în timp ce partidul discută desemnarea unui nou candidat la funcția de premier, după demisia lui Alexandru Munteanu.

Precizăm că, la scurt timp după demisia lui Munteanu, Tofan a publicat un amplu plan cu 12 măsuri pe care le consideră necesare pentru reformarea statului și a economiei.

În spațiul public este discutat și numele lui Marcel Spatari, fost ministru al Muncii și Protecției Sociale și actual președinte al Comisiei parlamentare pentru Integrare Europeană.

Acesta a confirmat că numele său s-a aflat printre cele analizate pentru funcția de premier.