Guvernarea PAS vorbește despre amalgamarea voluntară a primăriilor ca despre una dintre cele mai importante reforme ale administrației publice locale. Ni se spune că este o reformă europeană, că va reduce cheltuielile, că va aduce servicii publice mai bune și va transforma administrațiile locale în structuri mai eficiente.
Toate acestea sună bine. Problema este că o reformă nu se judecă după broșurile de promovare și conferințele de presă, ci după modul în care este implementată.
Iar ceea ce vedem astăzi ridică o întrebare extrem de gravă: cât de voluntară este o amalgamare atunci când primarii sunt împinși să accepte de teama că vor pierde finanțări, investiții și proiecte? Mai mult ca atât, cât de voluntară este atunci când voința majorității este ignorată?
În ultimii ani, autoritățile centrale au construit un sistem în care banii au devenit principalul instrument de convingere. Mesajul transmis este simplu: dacă accepți amalgamarea, vei avea acces la granturi și investiții. Dacă refuzi, nu știm ce se va întâmpla cu proiectele tale.
În asemenea condiții, unde mai este libertatea de alegere?
În orice democrație autentică, reforma administrativ-teritorială începe cu cetățeanul. Cu dezbateri reale. Cu studii independente. Cu consultări serioase. Iar dacă este nevoie, cu referendumuri locale.
În Republica Moldova însă, prea des vedem consultări organizate doar pentru a putea spune că ele au avut loc. Oamenii sunt informați superficial, iar decizia finală este lăsată pe umerii câtorva consilieri sau ai primarului, deși consecințele vor afecta întreaga comunitate pentru generații.
O primărie nu este doar un sediu administrativ
Ea este instituția cea mai apropiată de cetățean. Este locul unde oamenii își rezolvă problemele zilnice. Este simbolul autonomiei locale și al dreptului unei comunități de a-și decide singură prioritățile.
Când desființezi o primărie, nu reduci doar numărul funcționarilor. Reduci reprezentarea democratică. Reduci influența comunității asupra propriului destin. Iar dacă satul tău devine doar o localitate dintr-o comună mult mai mare, cine garantează că interesele tale vor mai conta?
Cine garantează că investițiile vor ajunge și în satele mici?
Cine garantează că deciziile nu vor fi luate exclusiv în centrul administrativ, iar localitățile periferice vor deveni simple anexe?
Guvernarea răspunde că vor exista servicii mai bune.
Poate.
Dar unde sunt analizele pentru fiecare comunitate? Unde sunt calculele privind economiile reale? Unde sunt evaluările privind accesul oamenilor la servicii, costurile transportului, timpul necesar pentru a ajunge la noua primărie, impactul asupra persoanelor în vârstă sau asupra satelor izolate?
O reformă de asemenea amploare nu poate fi construită pe promisiuni generale. Și există un alt aspect despre care tot mai mulți vorbesc, chiar dacă puțini îndrăznesc să o spună public.Este această reformă doar administrativă sau are și o miză politică?
Astăzi, în Republica Moldova, există sute de primării conduse de primari independenți sau de reprezentanți ai altor partide decât PAS.
Prin amalgamare dispar primării.
- Dispar consilii locale.
- Dispar funcții elective.
- Dispar centre de decizie.
Iar inevitabil apare suspiciunea că, odată cu această reorganizare, dispar și numeroși primari care nu sunt controlați politic de actuala guvernare. Nu afirm că acesta este scopul declarat al reformei. Dar este o întrebare legitimă pe care orice societate democratică are dreptul să o pună.
Pentru că politica nu înseamnă doar ceea ce se declară oficial. Politica înseamnă și efectele concrete ale deciziilor. Iar dacă, în urma amalgamării, administrația locală devine mai ușor de controlat politic, atunci guvernarea are obligația să demonstreze că acest rezultat nu este intenționat. Altfel, suspiciunile vor continua să crească.
În ultimii ani am văzut tot mai multe tendințe de centralizare.
Tot mai multe decizii importante sunt luate la Chișinău.
Tot mai multe fonduri sunt distribuite prin mecanisme controlate de Guvern.
Tot mai multe proiecte depind de bunăvoința autorităților centrale.
Acum riscăm să asistăm și la diminuarea autonomiei administrației publice locale. Iar aceasta contravine chiar principiilor europene pe care actuala guvernare pretinde că le promovează.
Carta Europeană a Autonomiei Locale, ratificată de Republica Moldova, nu vorbește doar despre eficiență administrativă. Ea vorbește despre dreptul colectivităților locale de a-și administra o parte importantă a treburilor publice prin autorități alese în mod liber.
Spiritul acestei Carte este participarea cetățenilor, nu constrângerea lor prin mecanisme financiare.
Dacă o comunitate spune „nu”, acel „nu” trebuie respectat. Dacă oamenii nu sunt convinși, atunci statul trebuie să convingă, nu să preseze.
O reformă administrativă făcută împotriva voinței comunităților nu este o reformă. Este o impunere. Iar istoria ne-a arătat de nenumărate ori că reformele impuse de sus în jos, fără acceptarea oamenilor, produc mai multă neîncredere decât dezvoltare.
Republica Moldova are nevoie de administrații locale eficiente. Dar are nevoie și de comunități respectate.
Are nevoie de investiții. Dar și de libertatea de a spune „nu” fără să fie pedepsită financiar. Are nevoie de modernizare. Dar nu cu prețul reducerii democrației locale.
Pentru că, în momentul în care primarii sunt puși în situația de a alege între voința propriilor cetățeni și frica de a pierde finanțarea, amalgamarea nu mai este voluntară.
Devine o alegere făcută sub presiune. Iar într-o democrație, orice reformă construită pe presiune riscă să-și piardă legitimitatea.
Și atunci întrebarea rămâne:
Asistăm la o reformă administrativă menită să eficientizeze administrația publică sau la o reconfigurare politică a puterii locale, în care primăriile incomode sunt absorbite, iar autonomia comunităților este sacrificată în numele unei eficiențe care încă nu a fost demonstrată?
Până când guvernarea nu va răspunde convingător la această întrebare, suspiciunile nu vor dispărea. Dimpotrivă, vor deveni tot mai puternice. Iar o reformă fără încrederea cetățenilor este o reformă condamnată să rămână o sursă permanentă de divizare.