Săptămâna trecută am învățat un cuvânt nou, de la București: merdenele. Sunt un fel de plăcințele cu brânză sărată, în formă pătrată, care, după rețeta veche, se pregătesc cu margarină. Scandalul a pornit de la faptul că trotinetiștii cu rucsacuri și gusturi rafinate trebuie să mănânce croasante cu unt, nu merdenele cu margarină.
La Chișinău așa probleme nu avem. Premierul nostru mănâncă și merdenele, adică plăcințele, și zeamă la Sipoteni, și vinișor la Mimi. Nu se alintă, molfăie și comentează: totul e bun, totul e făcut ca de casă. Între un pahar de vin și o plăcințică, Vasile ne cântă și la nai.
Dar să nu ne pară că el doar preferințe culinare și muzicale are. În weekend a trecut înot Bosforul, 6,5 km, ca să nu facă „țara de rușine”, așa cum afirma țanțoș în fața unei televiziuni turcești. Tot acolo a și mai dat de pământ cu ei, adică: uitați-vă atent, urmași ai otomanilor, voi de 20 de ani stați în cancelaria UE, iar eu, Vasile, am venit până la sfârșitul mandatului PAS și voi semna intrarea în UE.
Da, da, Vasile, așa planuri aveau și Natalia, și Dorin, și chiar și nea Sașa. Doar că gândul de acasă cu cel din târg nu se potrivește.
Mă uitam eu la presa galbenă cum cădea pe spate de la Bosforul lui Tofan și zic să studiez un pic subiectul. Primul campion care mi-a venit în minte, din domeniu, e David Popovici. Deschid poza: o figură atletică, foarte bine făcută, niciun gram de grăsime și spatele lat. Mai deschid o dată știrile PAS-ului, mă uit la Tofan și văd doar zeamă și plăcinte. Dar fie, închid plictisit, cu gândul că probabil nu pricep eu nici în sport, nici în PR politic.
Foarte bine a mai zis-o Sergiu Mocanu: „A mâncat zeamă, a cântat la nai și a traversat Bosforul din Asia în Europa! Mai cunoașteți un prim-ministru care să fi făcut atâtea pentru această țară într-un timp atât de scurt?”
Astăzi este a 34-a zi de când prim-ministrul Vasile Tofan a depus jurământul și s-a apucat de lucru. Am văzut cu toții clipurile promoționale în care el vorbește cu investitorii la telefon. Apropo, ce se mai aude? Măcar vreunul a venit, ori are de gând să vină, ori tot la Bosfor și merdenele ne oprim?
Zeama e bună, cântatul la nai – „spectaculos”, dar ce facem cu problemele oamenilor, stimate prim-ministru?
Am văzut protestul profesorilor, am văzut explicațiile lui Tofan. El îi compătimește, îi înțelege, dar bani nu sunt, deși salariile trebuiau majorate de la 1 ianuarie 2026, apoi de la 1 septembrie 2026.
Da, cum poate un profesor cu 20 de ani de experiență, cu grade didactice și care nu ridică nici măcar jumătate din salariul proaspătului absolvent de școală Zberea, consilierul genial de la Ministerul Culturii, să se revolte? Cum poate să se revolte un director de școală care are un salariu cât al Selinei Cojocaru? Nu poate, că ministrul Hajder ne-a apostrofat că Selina e în dilemă și vrea să plece din țară. O să pierdem un alt tânăr genial din aripa tânără a PAS-ului.
Dar poate 34 de zile sunt prea puține? Poate noi suntem răi și vrem reforme peste noapte?
Hai să vedem ce au făcut alți prim-miniștri când au intrat în funcție și au găsit țările lor în criză.
Mario Monti, Italia. 18 zile. A depus jurământul pe 16 noiembrie 2011. Pe 4 decembrie, Guvernul său aproba „Salva Italia”, un pachet de circa 30 de miliarde de euro care modifica pensiile, readucea impozitul pe locuințe, introducea taxe pe bunurile de lux și măsuri împotriva evaziunii. Atenție: Monti era tehnocrat. Și, în timp ce le cerea italienilor sacrificii, a renunțat la salariul de prim-ministru. Nu a trecut Bosforul. A trecut direct la reforme.
Enda Kenny, Irlanda. 22 de zile. A devenit premier pe 9 martie 2011. Pe 31 martie, Guvernul său a lansat restructurarea radicală a sistemului bancar irlandez: recapitalizare de 24 de miliarde de euro, fuziuni, reducerea numărului de bănci și vânzarea masivă de active. În chiar prima zi de guvernare, cabinetul a decis și reducerea salariilor premierului și miniștrilor. În 22 de zile au început să refacă sistemul bancar al unei țări.
Pedro Passos Coelho, Portugalia. 23 de zile. A preluat funcția pe 21 iunie 2011. Pe 14 iulie, primul proiect important al noului Guvern introducea o suprataxă extraordinară pe venit, care afecta inclusiv al 13-lea salariu. Măsura trebuia să aducă peste un miliard de euro. În aceeași primă lună, Guvernul a început și reducerea unor structuri administrative și modificarea implicării statului în companii strategice. Popular? Deloc. Radical? Da. Vizibil? Din prima lună.
Nu spun că toate aceste reforme au fost bune. Unele au produs durere, proteste și consecințe discutabile. Dar niciunul dintre acești premieri nu a putut spune după o lună că 30 de zile sunt insuficiente ca să arăți încotro conduci țara.
În 18 zile poți reforma pensiile și fiscalitatea unei economii precum Italia. În 22 de zile poți porni restructurarea unui întreg sistem bancar. În 23 de zile poți pune pe masa Parlamentului măsuri care schimbă veniturile a milioane de oameni.
În 34 de zile poți, cel puțin, să ne spui ce schimbi în Moldova.
Nu câte plăcinte ai mâncat. Nu cât de bună este zeama. Nu ce melodie știi la nai. Nu câți kilometri ai înotat prin Bosfor și nici cu câți investitori ai vorbit la telefon pentru următorul clip de Facebook.
Spune-ne ce ai schimbat.
Ce instituție ai făcut mai eficientă? Ce cheltuială inutilă ai tăiat? Ce privilegiu al celor de sus ai eliminat? Ce investiție ai adus? Ce reformă ai început? Ce problemă a profesorului, medicului, antreprenorului sau pensionarului este astăzi mai aproape de rezolvare decât era în ziua în care ai depus jurământul?
Pentru că un premier nu este angajat ca să demonstreze că poate trece Bosforul.
Este angajat să treacă țara prin criză.
Iar peste ani, nimeni nu va întreba câți kilometri a înotat Vasile Tofan. Întrebarea va fi mult mai simplă: când Moldova se îneca în probleme, premierul ei unde înota?