În timp ce Primul Ministru Tofan spune că pe 6 august aveam șanse mari să fie deconectări de energie electrică din cauza insuficienței acesteia, „televiziunile libere și independente” au neglijat îndemnul autorităților de a economisi, ba mai mult, au realizat și o emisiune în direct cu Maia Sandu pentru a le arăta probabil la televizoarele pornite ale moldovenilor cum trebuie corect să „economisească” energia electrică.
Atac hibrid la reziliența energetică a țării, nu alta!
Simultan, în fața Parlamentului, în toiul crizei „electrice” se instalează și încălzirea scărilor pe bază de electricitate. Așa ca să fie mai cu spor „economisirea”. Dar să revenim la adevăratele motive și cauze ale „crizei electrice” – scumpirea tarifului!
Există o rețetă politică aproape perfectă prin care poți crește prețul energiei fără să-ți asumi integral responsabilitatea pentru această scumpire. În politica moldovenească, formula ar putea fi numită simplu: „многоходовочка” în stil PAS.
Schema este relativ simplă.
Pasul 1. Anunți criza
Spui că situația energetică este complicată, că trebuie să fim solidari, că există riscuri și că populația trebuie să economisească. Mesajul este repetat suficient de mult încât oamenii să înțeleagă că urmează vremuri grele.
Pasul 2. Oamenii nu mai cred
După ani de crize, avertismente și explicații contradictorii, o parte dintre cetățeni nu mai reacționează la fiecare alarmă lansată de autorități. Își văd de viața lor. Consumă energie. Își încălzesc casele, folosesc electrocasnicele și încearcă să trăiască normal. Pentru că, până la urmă, nu poți cere unei familii să trăiască permanent ca într-o situație de urgență.
Pasul 3. Apare justificarea
Dacă energia trebuie cumpărată suplimentar, dacă apar costuri mai mari sau dacă sistemul ajunge sub presiune, explicația este aproape gata:
„A trebuit să cumpărăm mai scump.”
„Piața este complicată.”
A fost nevoie de energie de urgență.”
Și, foarte important:
„Oamenii nu au economisit suficient.”
Pasul 4. Vine scumpirea.
Tariful crește. Iar cetățeanului i se explică de ce trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar. Doar că, în această poveste, responsabilitatea nu mai este a celor care administrează sistemul energetic. Este a consumatorului.
Noi v-am spus să economisiți.
Voi nu ne-ați ascultat.
Acum energia este mai scumpă.
Deci… plătiți.
O schemă politică aproape perfectă
Partea cea mai convenabilă este că guvernarea poate evita întrebările incomode. Nu mai discutăm suficient despre câtă energie a fost contractată, la ce preț, în ce condiții, ce alternative au existat și cât de bine a fost pregătit sistemul pentru perioadele de consum ridicat.
Discuția este mutată spre cetățean:
„De ce nu ați economisit?”
Este mult mai simplu politic să responsabilizezi milioane de consumatori decât să explici public deciziile celor care au administrat sistemul. Dar aici apare o întrebare elementară:
Cetățeanul este responsabil pentru cât consumă, dar cine este responsabil pentru funcționarea sistemului energetic?
Pentru că un guvern nu este ales doar ca să transmită oamenilor că trebuie să stingă becul. Guvernul este ales să anticipeze crizele, să asigure securitatea energetică, să negocieze cele mai bune condiții și să protejeze consumatorul atunci când piața devine dificilă.
Economisirea este responsabilitatea cetățeanului. Securitatea energetică este responsabilitatea statului. Problema nu este doar factura. Problema este încrederea.
Dacă autoritățile vor ca oamenii să facă sacrificii, oamenii trebuie să aibă încredere în autorități. Iar încrederea nu se construiește prin declarații alarmiste și explicații care se schimbă odată cu factura.
Se construiește prin transparență.
Prin cifre.
Prin asumarea deciziilor.
Prin răspunsuri clare la întrebarea: „De ce plătim atât?”
Pentru că, dacă de fiecare dată când apare o problemă soluția este aceeași — cetățeanul consumă prea mult, trebuie să economisească mai mult și, în final, trebuie să plătească mai mult — atunci apare o suspiciune firească.
Poate că problema nu este doar la consumator. Poate că și cei care conduc sistemul ar trebui să răspundă pentru rezultatele sistemului pe care îl administrează.
Iar dacă această „многоходовочка” chiar funcționează, rezultatul este aproape perfect pentru guvernare: energia se scumpește, cetățeanul plătește, iar responsabilitatea politică se evaporă.
Numai că, spre deosebire de energie, responsabilitatea nu ar trebui să poată fi „deconectată” atât de ușor.