În fiecare an vizitez Republica Moldova, uneori chiar de două ori pe an. După fiecare vizită îmi spun că anul viitor poate voi merge în vacanță în altă parte, mai ales că este chiar mai ieftin. Dar vine un nou an și, din nou, îmi iau familia și revin în Republica Moldova. Aici sunt părinții mei, aici sunt rudele mele cele mai apropiate, aici este casa în care am crescut și drumurile pe care am copilărit. După 10 ani petrecuți în Germania, tot acasă vreau să ajung.
Sunt integrat în Germania? Da, sunt. Vorbesc limba germană, lucrez de mulți ani într-o companie germană, iar copiii mei merg la școală și la grădiniță și vorbesc germana ca niște nativi.
De ce vreau acasă? Nu am un răspuns logic la această întrebare. Logica îmi spune să rămân acolo unde sunt, pentru că am stabilitate. Și nu este vorba doar despre stabilitatea financiară. Sunt mult mai multe aspecte care contribuie la stabilitatea unei țări. În schimb, simțurile și rădăcinile îmi spun că trebuie să mă întorc.
Înțeleg că va fi greu. Înțeleg că trebuie să mă reintegrez în societatea moldovenească, iar copiii mei ar trebui să o ia aproape de la zero. Mă așteaptă cineva? Doar părinții mei. Nici statul, nici PAS-ul, pentru că nu sunt același lucru, și nici Maia nu mă așteaptă.
Noi, cei din diaspora, suntem buni doar o dată la patru ani, când trebuie să votăm, și apoi ori de câte ori mai trimitem valută în țară. În rest, nimeni nu pare să aibă nevoie de noi acasă. Dincolo de vorbe, unii chiar ne privesc cu ostilitate atunci când venim în vizită, de parcă le încurcăm treburile sau de parcă s-ar simți incomod în prezența unor „trădători”.
Dincolo de prețuri, care sunt mari și, pe alocuri, exagerat de mari, iar pentru unele produse și servicii chiar mai mari decât în Germania, există un haos general în Republica Moldova. Un haos care, pentru cei rămași acasă, a devenit ceva normal. Pentru noi, cei care venim pentru perioade scurte, nu este normal.
Nu o spun cu răutate, dar dacă pornești dimineața prin Chișinău, nu ai certitudinea că vei reuși să rezolvi ceea ce ți-ai propus și nici că vei ajunge la o anumită oră într-un loc anume. În general, respectarea orei stabilite pentru întâlniri este un concept destul de abstract în Republica Moldova. Și nu ține doar de oameni, ci și de infrastructură, de ambuteiaje și de agitația permanentă a unei capitale prea concentrate asupra sa însăși.
Norocul meu a fost că, de această dată, am stat într-un sat aflat la aproximativ 60 de kilometri de Chișinău. Veneam doar ocazional în capitală și am petrecut vacanța cu mult mai puțin stres în trafic.
Totuși, îmi puneam mereu aceeași întrebare: cum reușiți să trăiți aici?
Știu că pe unii îi vor deranja aceste cuvinte, alții mă vor judeca, iar unii vor folosi chiar expresii mai puțin decente la adresa mea. „Iar a venit diaspora să facă observații și să critice, de parcă ar fi uitat de unde a plecat.”
Nu, nu am uitat. Și vă asigur că, dacă m-aș întoarce definitiv, în jumătate de an probabil nu aș mai observa nimic din ceea ce observ acum. Pentru că, vrând-nevrând, există acest șoc cultural atunci când revii.
Nu vreau să vorbesc despre tristețea din privirile oamenilor sau despre lipsa aproape totală de energie pe care o observ în ochii multor chelneri. Înțeleg că este rezultatul muncii mult prea multă pentru un salariu prea mic. Înțeleg că este și consecința comportamentului unor clienți obraznici și înfumurați.
Încerc să trec peste acest aspect, deși aș prefera chiar și un zâmbet fals, unul „american”, pe chipul celor care lucrează în HoReCa. Dar înțeleg că nu este posibil și accept asta.
De asemenea, înțeleg perfect că sunt în vacanță și că cheltuielile par exagerate. Dacă aș locui aici, mi-aș gestiona cu siguranță altfel timpul și banii.
Mă bucur că aveți festivaluri. Unde altundeva ar putea premierul să mănânce zeamă, dacă nu la Festivalul Zemii de la Sipoteni? Mă bucur că președinta se întâlnește cu diaspora, doar că o face pe banii contribuabililor din Republica Moldova.
Nu știu cine participă exact la aceste forumuri ale diasporei. Eu, personal, în 10 ani nu am participat niciodată. Nici nu văd rostul.
Ca să ascult ce? Ca să pun întrebări și să aud aceleași scuze de ani de zile?
Vă reamintesc de așa-zisa lege pentru diaspora, cea cu termen de aplicare limitat, care a funcționat aproximativ între 2022 și 2025. De ea au beneficiat puțin peste 400 de persoane. Aproximativ 250 și-au înmatriculat automobilele, iar ceva mai mult de 150 au introdus bunuri personale fără taxe vamale.
Atât.
Dintr-un milion de oameni aflați în diaspora, doar 400 au beneficiat de această măsură. Asta spune multe despre cât de mult își dorește, în realitate, actuala guvernare să aducă diaspora acasă.
În rest, doar vorbe, festivaluri și forumuri fără conținut. Declarații fără greutate și promisiuni pe care nimeni nu și le asumă. Iar diaspora votează și muncește. Trimite bani și, în mod tradițional, își vizitează țara în vacanța de vară.
Până mai are pe cine vizita.
Mai târziu, unii vor trimite bani doar unei firme de servicii funerare pentru îngrijirea mormintelor, iar singurul feedback primit din patrie vor fi câteva fotografii cu flori și morminte îngrijite ale celor pe care i-au lăsat în viață atunci când au plecat peste hotare.