Am văzut cu toții protestul profesorilor din această săptămână a lunii august. Un protest cu bun-simț, poate chiar cu prea mult bun-simț. Mai întâi, sindicatele au dus discuții și tratative diplomatice, după care au anunțat intenția de a protesta, și abia în ultimă instanță – protestul.
Cu atâta blândețe și rafinament, nici nu știu dacă acțiunea de „pichetare” poate fi calificată drept protest în adevăratul sens al cuvântului.
De unde se trage nemulțumirea, de când gem profesorii? Nici de ieri și nici de azi.
Inflația în octombrie 2022 a atins un record de ~35%. Produse alimentare: Creștere medie de 31,8% (produsele de bază precum legumele, ouăle și produsele de panificație au condus topul scumpirilor).
Servicii prestate populației: Majorare de 44,0% (impulsionată direct de explozia tarifelor la gazele naturale, energia electrică și energia termică).
Mărfuri nealimentare: Creștere de 19,9% (influențată de prețurile combustibililor și ale materialelor de construcție).
Profesorii au primit doar o plată unică de 3000 lei. În 2023 – iarăși o plată unică de 5000 lei pentru un an întreg. Abia în 2024 – au indexat cu 15% salariul de bază.
Indexare, nu creștere. Adică, au compensat parțial pierderea valorii.
Dacă e să credem cifrelor oficiale – doar în 2022 și 2023 inflația (adică devalorizarea) banilor a fost de 28,7 și 13,4 – adică peste 42%.
„Indexarea” de 15% și plățile unice sunt o frecție la un picior de lemn.
Fiecare profesor a sărăcit în fiecare lună cu peste 30%. Adică putea cumpăra mai puțin, banii lui valorau mai puțin și își putea permite tot mai puține.
Trebuie să menționez, în context – salariul mediu (nu maxim) al profesorilor este de 15.000 lei – asta cu multe adaosuri, norme și sporuri. O bună parte nu ating această sumă.
Paralel, am văzut cu toții salariile nesimțite de peste 200.000 lei la BNM, salarii de peste 120.000 la verișoara Maiei Sandu de la MoldATSA, am văzut șefi și adjuncți de întreprinderi cu sute de mii de lei lunar salariu, am văzut deputați la guvernare deveniți latifundiari și aproape milionari în euro, am văzut activiști de partid fără studii, angajați pe criterii strict politice, fără concurs, cu salarii duble decât ale profesorilor – și lista poate continua.
Concomitent, salariile miniștrilor au crescut simțitor – ajungând și la 75.000 lei / lună.
Salariile procurorilor și judecătorilor au crescut de mai multe ori.
Procurorii au în mediu: între 23.000 și 34.000 lei / lună.
Judecătorii au în mediu: între 23.000 și 36.000 lei / lună, iar daca trec vettingul salariul crește instant – între 42.000 și 55.000 lei / lună.
Cu toată stima și respectul față de procurori și judecători, dar un sistem care investește în bâtă și pedeapsă mai mult decât în educație și prevenție – este un stat pe marginea prăpastiei.
Profesorii gem.
Ei înțeleg foarte bine ce se întâmplă.
Ei au un simț acut al observației.
Și au mai mult decât suficie motive de a protesta.
Dar profesorii au un cusur, un defect profesional, un „călcâi al lui Ahile” dacă vreți – ideologia politică!
Exact aici este punctul slab pe care mizează guvernarea. Că, punându-și în cap voalul și cununa drapelului UE – profesorii își vor călca pe inimă și vor „îndura pentru cauză”.
Profesorii sunt probabil unii dintre cei mai mari simpatizanți ai Maiei Sandu și PAS, unii chiar ajung aproape la fanatism.
Din simplul motiv că sunt „pro-europeni” iar PAS și Maia Sandu au monopolizat acest segment politic și au exclus brutal orice concurență.
Spun asta în cunoștință de cauză, fiind profesor și cunoscând îndeaproape felul în care gândesc și acționează profesorii.
Sloganele: nu avem pe cine altcineva, alegem răul cel mai mic, votăm parcursul – nu partidul, nu poți corecta în câțiva ani ceea ce au furat și stricat în 30, trebuie să avem răbdare, le știu deja pe de rost, cu vârf și îndesat.
Și PAS a știut bine să încalece aceste slogane și să le folosească în beneficiul politic personal și de partid. Iar profesorii – să mai aștepte și să mai îndure!
Pentru că atunci când au reușit să convingi o categorie profesională că orice critică adusă guvernării înseamnă, indirect, atacarea unui proiect geopolitic, au obținut ceva extraordinar:
Au făcut Profesorul să-și apere singur guvernarea care îl nemulțumește.
– Profesorul este nemulțumit de salariu.
– Dar îi este teamă că, dacă protestează prea tare, „face jocul Rusiei”.
Este nemulțumit de condiții.
– Dar îi este teamă să nu fie acuzat că „subminează parcursul european”.
Este nemulțumit de guvern.
– Dar își spune că „nu avem pe alții mai buni de pus în loc”.
Și astfel, încet-încet, omul ajunge să facă exact ceea ce puterea își dorește: să aibă răbdare!
Dar tocmai aici este „lecția dură” pe care profesorii trebuie să o învețe:
Europa nu înseamnă guvernul!
Un partid nu înseamnă Europa!
PAS nu înseamnă Europa!
Un om nu înseamnă Europa!
Maia Sandu nu înseamnă Europa!
Dar dacă un profesor a putut fi convins să susțină un singur partid, un singur lider, o singură ideologie și toți ceilalți să fie „trădători sau vânduți” – atunci recomand să ne amintim, stimați profesori, regimurile totalitare și anti-democratice care au avut exact aceste trăsături de „unicitate” și „divinitate”, lucruri pe care profesorii le cunosc foarte bine.
Critica unui guvern nu înseamnă criticarea Europei.
Apropo, Asociația sindicală EUROPEANĂ a profesorilor a susținut oficial protestul și revendicările profesorilor. Iată asta e o lovitură dură sub centură pentru „pro-europenii” din guvernarea PAS.
Poți fi pro-european și să ceri salarii mai mari.
Poți susține integrarea europeană și să întrebi unde se duc banii.
Poți susține parcursul european și să protestezi împotriva unei decizii a Guvernului.
Poți aprecia ceea ce s-a făcut bine și, în același timp, să refuzi ceea ce se face prost.
Asta nu este trădare. Asta este democrație. Iar dacă profesorii vor cu adevărat să fie respectați, trebuie să înțeleagă un lucru simplu – nimeni nu vă va respecta mai mult decât vă respectați voi înșivă.
Dacă un medic cere condiții mai bune, nu este împotriva statului. Dacă un polițist cere salariu mai mare, nu este împotriva securității naționale. Dacă un judecător cere independență, nu este împotriva statului de drept.
Și dacă un profesor cere un salariu decent, nu este împotriva Europei.
Este împotriva sărăciei.
Este împotriva umilinței.
Este pentru profesia lui.
Și, în cele din urmă, este pentru copiii pe care îi educă.
⸻
Protestul din această săptămână trebuie privit ca un început.
Dacă după negocieri, avertismente, pichetări și promisiuni profesorii se întorc din nou în clase și așteaptă încă un an, încă o indexare, încă o plată unică și încă o explicație despre cât de complicate sunt vremurile… atunci lecția va fi una foarte dură: guvernarea va înțelege că profesorii pot fi ținuți în așteptare.
Iar atunci nu mai este doar problema salariului.