În Republica Moldova se vorbește mult despre bănci ca despre niște instituții private, care își văd de afacerea lor. Corect. Numai că, atunci când statul se împrumută masiv de la ele, la dobânzi care se apropie de 10%, banca nu mai este doar o afacere privată. Devine creditorul permanent al Guvernului. Iar contribuabilul ajunge să plătească nota.
Hai să vedem cui aparține, de fapt, acest sistem. La finele lui 2025, primele patru bănci aveau 85% din toate activele bancare din țară. Optzeci și cinci la sută. MAIB singură avea 35,7%. Moldindconbank, încă 22,4%. Victoriabank, 16,6%. OTP, 10,4%. Patru bănci, aproape toată piața.
Moldindconbank este controlată în proporție de 78,21% de Doverie United Holding din Bulgaria. Victoriabank, în proporție de 72,19%, de o holding din Olanda, în spatele căreia sunt Banca Transilvania din România și BERD. OTP este 98,26% a băncii ungare OTP. ProCredit este a grupului german ProCredit. Eximbank este a Intesa Sanpaolo din Italia.
Numai aceste cinci bănci, fără să punem MAIB în categoria controlului străin, țin 56,6% din activele sistemului. La MAIB tabloul este mai nuanțat. Cel mai mare acționar este consorțiul HEIM, cu 38,7%, format din BERD, INVL și Horizon Capital.
Nu este majoritate, deci nu trebuie să mințim că MAIB „este integral străină”. Dar nici nu trebuie să ne prefacem că este o mică bancă locală, ruptă de capitalul internațional. Nu este. Și nu, capitalul străin nu este o infracțiune. Dimpotrivă, după furtul miliardului, Moldova avea nevoie de bănci supravegheate, recapitalizate și conectate la reguli serioase. Problema nu este pașaportul acționarului. Problema este concentrarea. Iar când patru bănci fac 93% din profitul întregului sistem, statul are obligația să fie mult mai atent la relația lui cu ele.
Pentru că statul nu doar le reglementează. Statul se împrumută de la ele. La 31 iulie, sectorul bancar deținea 62,2% din valorile mobiliare de stat aflate în circulație. În primele șapte luni din 2026 randamentul mediu al titlurilor vândute de Ministerul Finanțelor a fost de 9,51%. Iar din deficitul bugetar de 8,7 miliarde lei, 7,8 miliarde au fost acoperite din surse interne.
Păi ce înseamnă asta? Înseamnă că Guvernul colectează impozite de la firme și oameni, apoi vinde datorie băncilor, iar peste câțiva ani oamenii și firmele plătesc din nou, cu dobândă. Băncile nu fac nimic ilegal. Ele cumpără o hârtie sigură, emisă de stat. Statul plătește.
Numai că pentru un sistem atât de concentrat, relația aceasta trebuie văzută în lumina zilei: cine cumpără, la ce randament, cu ce maturitate și de ce nu există mai multă finanțare externă ieftină sau granturi bine absorbite. Aici trebuie spus și ce nu convine. Nu, soluția nu este ca Banca Națională să tipărească bani pentru Guvern. Legea nu permite creditarea directă nouă a statului, iar o asemenea scurtătură ar muta factura în inflație. Nici nu putem spune, fără acte, că FMI și Banca Mondială stau cu bani la 3% și Guvernul îi refuză din capriciu.
Creditele lor au condiții, valută, proiecte și riscuri. Dar stocul datoriei externe arată că finanțarea multilaterală a Moldovei a fost, de regulă, mult mai ieftină decât 9,51%. Asta obligă Ministerul Finanțelor să explice de ce apasă atât de mult pe pedala datoriei interne.
Mai este problema granturilor. În 2014, granturile reprezentau 3,7% din PIB. În 2025 au ajuns la 1,32%. Nu e sub un procent, deci nu are rost să umflăm cifra. Dar căderea este reală. Când atragi mai puține granturi, construiești mai puțin cu bani nerambursabili și te împrumuți mai mult cu bani care trebuie întorși. Iar o parte din acești bani se întorc în sistemul bancar sub formă de dobândă.
Se va spune că băncile plătesc și ele impozite. Sigur că da. Acum cota generală pe profit este de 12%. Guvernul propune 18% pentru bănci și 8% pe dividende din 2027. Este un pas, dar încă proiect. România are 16% pe profit, 16% pe dividende și o taxă suplimentară pe cifra de afaceri bancară. Spania taxează special marja mare de dobânzi și comisioane. Deci nu suntem obligați să tratăm banca drept specie protejată. Dar nici nu trebuie să inventăm taxe populiste care vor ajunge mâine în comisioanele oamenilor.
Iar aici apare testul de integritate. Premierul Vasile Tofan vine din Horizon Capital și a fost în consiliul de supraveghere al MAIB. Horizon face parte din consorțiul care este cel mai mare acționar al MAIB. Asta nu este, de una singură, dovada unui conflict de interese. Un conflict de interese se probează, nu se strigă la televizor. Dar este suficient pentru un standard mai înalt: interese declarate, explicații publice și recuzare de la deciziile care pot avantaja direct rețeaua din care vine.
Republica Moldova nu are nevoie de război cu băncile. Are nevoie de un stat care nu se comportă ca un client captiv. Să publice cine cumpără datoria, la ce cost și cu ce profit. Să compare, înainte de fiecare împrumut mare, costul real al banilor interni cu finanțarea externă, inclusiv riscul valutar. Să lupte pentru granturi ca pentru oxigen. Și să taxeze transparent profitul excepțional, dacă acesta există, nu să pună o taxă oarbă care se va regăsi în rata la credit.
Pentru că întrebarea nu este dacă băncile au dreptul la profit. Au. Întrebarea este alta: cine conduce finanțele țării — statul, cu interesul contribuabilului în față, sau statul a ajuns deja clientul perfect al propriilor săi creditori?