Desfășurarea unor trupe europene pe teritoriul Ucrainei ar însemna un război cu Rusia. Declarația a fost făcută de președintele rus Vladimir Putin, la finalul primei zile a vizitei sale de lucru în India.

„Spre ce își împing acum [elitele europene] propriile popoare și țări? Spre un război cu Federația Rusă? Acum vorbesc despre faptul că se gândesc cum să trimită trupe pe teritoriul Ucrainei. Asta înseamnă război cu Rusia”, a declarat Putin, citat de RBC.

Liderul rus a mai susținut că elitele europene își sperie populația cu o presupusă amenințare din partea Rusiei, despre care a afirmat că „nu există și nu a existat niciodată”.

Peskov: poziția Rusiei privind trupele occidentale în Ucraina a fost transmisă întregii lumi

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că poziția lui Vladimir Putin privind consecințele desfășurării unui contingent militar european în Ucraina a fost comunicată clar întregii lumi.

„Nu este o linie roșie, este poziția Rusiei, iar aceasta a fost transmisă întregii lumi, în primul rând europenilor, într-o manieră cât se poate de concretă și clară”, a declarat Peskov.