Ministra de Interne a fost luată la întrebări după tragedia de la Măgdăcești, unde un bărbat aflat sub monitorizare electronică și vizat de o ordonanță de protecție și-ar fi ucis soția, apoi s-ar fi sinucis. Deși admite că sistemul nu a funcționat așa cum trebuia și că poliția nu a fost alertată atunci când agresorul s-a apropiat de victimă, Daniella Misai-Nichitin nu a indicat cine poartă răspunderea și nu a anunțat nicio demisie.
Potrivit ministrei, bărbatul avea emisă o ordonanță de protecție și se afla sub monitorizare electronică. Cu toate acestea, el a reușit să ajungă la locuința victimei fără ca poliția să fie alertată și fără ca vreun echipaj să intervină.
„Este o mare tragedie cazul de la Măgdăcești. Astfel de cazuri nu ar trebui să se întâmple”, a declarat Daniella Misai-Nichitin, precizând că în urma tragediei au rămas trei copii fără părinți, dintre care doi sunt minori.
Ea a confirmat că sistemul de monitorizare electronică este gestionat de Inspectoratul Național de Probațiune. În cazul în care semnalul GPS dispare sau persoana monitorizată se apropie de victimă la o distanță mai mică decât cea stabilită prin ordonanța de protecție, angajații instituției trebuie să anunțe poliția. În cazul de la Măgdăcești, acest lucru nu s-a întâmplat.
„Respectiv, nu a intervenit nici cel mai apropiat echipaj de poliție”, a recunoscut ministra.
Primul apel la 112 despre tragedie a venit de la fiica femeii decedate. Mai mult, la cercetarea locului tragediei polițiștii nu au găsit brățara electronică purtată anterior de agresor. Autoritățile urmează acum să stabilească când a dispărut aceasta și dacă dispozitivul a funcționat.
Daniella Misai-Nichitin a admis că una dintre ipotezele examinate este că brățara „nu a funcționat”, însă a evitat să tragă o concluzie până la finalizarea expertizelor.
În paralel sunt desfășurate mai multe investigații. Procuratura Generală a inițiat o cauză penală pentru a stabili cum a fost posibil ca un agresor aflat sub monitorizare să ajungă la victimă. Un alt proces penal este instrumentat la nivelul Poliției și Procuraturii Criuleni, iar Inspectoratul Național de Probațiune desfășoară propria anchetă internă.
Deși instituțiile implicate se verifică acum una pe alta, ministra nu a spus dacă vreun șef sau angajat a fost suspendat, dacă cineva și-a prezentat demisia sau dacă va fi cerută plecarea unor responsabili.
„Haideți să finalizăm toate anchetele și măsurile procesual-penale și după asta cu certitudine o să revenim”, a declarat ea.
Ministra a pus responsabilitatea tehnică pentru monitorizarea brățărilor pe Inspectoratul Național de Probațiune și a spus că MAI intenționează acum să conecteze cel puțin patru dispecerate regionale ale poliției la sistemul de monitorizare electronică, astfel încât poliția să poată reacționa mai rapid.
