Dacă facturile la gaze vi se par mari, ministrul Energiei are o veste care ar trebui, probabil, să vă liniștească. În alte țări europene se plătește și mai mult, spune el.

Junghietu susține că în spațiul public circulă informații false potrivit cărora Republica Moldova ar avea cel mai scump gaz din Europa și spune că o asemenea comparație trebuie făcută folosind aceeași perioadă, aceeași categorie de consumatori și aceeași metodologie.
Potrivit datelor invocate de ministru, în semestrul II al anului 2025, prețul pentru consumatorii casnici din Republica Moldova era de 9,47 eurocenți/kWh, cu toate taxele incluse, în timp ce media UE era de 12,28 eurocenți/kWh.
Junghietu afirmă că, în această comparație, prețul din Republica Moldova era cu aproximativ 23% sub media UE și că țara se afla pe locul 17 din 30 de state analizate.
„Prețuri mai mari sunt înregistrate în 13 țări, inclusiv în Germania, Franța, Italia, Austria, Irlanda, Portugalia, Danemarca, Țările de Jos și Suedia”, a scris ministrul.
Junghietu compară însă prețurile, nu și puterea de cumpărare. În mesajul său, ministrul nu pune alături veniturile cetățenilor din Republica Moldova și cele din statele europene pe care le invocă.
