În Franța continuă protestele masive ale elevilor. Tinerii sunt nemulțumiți de clasele supraaglomerate, lipsa profesorilor, starea proastă a unor instituții de învățământ și de un program școlar pe care îl consideră prea încărcat.

Potrivit Ministerului francez de Interne, la protestele din 6 octombrie au participat cel puțin 256 de mii de elevi, dintre care aproximativ 56 de mii la Paris. Organizatorii manifestațiilor, printre care se numără și sindicate studențești, susțin însă că numărul total al participanților din zeci de orașe franceze a ajuns la aproximativ 450 de mii, transmite Meduza.

În unele orașe au avut loc confruntări între manifestanți și forțele de ordine. De la începutul protestelor, la sfârșitul lunii septembrie, aproximativ șase mii de persoane au fost reținute.

Pe fondul amplificării manifestațiilor, președintele Emmanuel Macron urmează să convoace marți seara o ședință de urgență. La reuniune vor participa premierul Sébastien Lecornu, ministrul de Interne Laurent Nuñez și ministrul Educației Édouard Geffray.