Extinderea vettingului asupra tuturor judecătorilor riscă să lase instanțele fără personal și să afecteze grav examinarea dosarelor. Avertismentul vine din partea membrei Consiliului Superior al Magistraturii, Livia Mitrofan, care contestă necesitatea continuării evaluării extraordinare și pune sub semnul întrebării cheltuielile suportate de stat pentru acest proces. Magistrata susține că banii alocați comisiilor de evaluare ar putea fi direcționați către salariile angajaților din justiție.
Livia Mitrofan consideră că autoritățile trebuie să explice de ce insistă asupra extinderii vettingului, în condițiile în care sistemul judecătoresc dispune deja de organisme responsabile de verificarea magistraților.
„Noi avem un Colegiu de evaluare care a trecut pre-vettingul, avem Consiliul Superior al Magistraturii care a trecut pre-vettingul. Care este necesitatea continuării vettingului, dacă noi avem două organe formate cu scopul de a verifica judecătorii?”, a întrebat membra CSM.
Potrivit lui Mitrofan, evaluarea extraordinară a provocat plecarea a 90% dintre judecătorii Curții Supreme de Justiție și a 30% dintre magistrații curților de apel. Aceasta avertizează că extinderea procesului asupra judecătoriilor de primă instanță ar putea avea consecințe și mai grave.
„În cazul în care anunțăm full vetting la prima instanță și pleacă 45% dintre judecători, noi riscăm ca eficiența să nu mai fie în sistemul judecătoresc”, a declarat Mitrofan.
Membra CSM susține că efectele vettingului nu se limitează la demisii. Chiar și judecătorii care rămân în funcție, dar sunt supuși evaluării, ajung să-și concentreze atenția asupra procedurilor de verificare, în detrimentul examinării dosarelor.
„Chiar și judecătorii care trec prin acest proces de vetting și sunt în funcție nu mai pot să se concentreze pe dosare. Activitatea acestora este în mare parte stopată”, a afirmat magistrata.
În opinia membrei CSM, procesul trebuie oprit, iar autoritățile ar trebui să prezinte public costurile evaluării extraordinare a magistraților.
„Eu cred că vettingul trebuie oprit și mi-ar fi interesant câți bani din bugetul de stat se acordă pentru acest proces. Dacă vom lua banii de la Comisia de vetting și îi vom acorda sistemului judecătoresc, vor ajunge și pentru salarii”, a declarat Livia Mitrofan.
Amintim, reforma vettingului a început cu evaluarea candidaților la CSM și CSP, fiind extinsă ulterior asupra judecătorilor Curții Supreme de Justiție și ai curților de apel. În 2026, Ministerul Justiției a propus includerea judecătorilor din prima instanță în procesul de evaluare externă. Măsura presupune verificarea integrității financiare și etice a magistraților, iar nepromovarea evaluării poate duce la eliberarea din funcție.
Potrivit datelor prezentate anterior de Ministerul Justiției, până în 2025, dintre 287 de persoane supuse evaluării, 103 au promovat, 93 nu au promovat, iar 91 s-au retras sau au demisionat.
