Deputatul PSRM Vlad Batrîncea susține că, la șapte ani de la adoptarea declarației privind caracterul capturat al statului, Republica Moldova nu a devenit nici mai liberă, nici mai democratică.

Potrivit acestuia, în 2019, Parlamentul a stabilit mai multe obiective importante: eliberarea justiției de sub control politic, depolitizarea sistemului electoral și a Curții Constituționale, asigurarea independenței justiției, dar și a mass-media, inclusiv scoaterea instituției publice Teleradio-Moldova de sub influență politică.

„Au trecut șapte ani și, din păcate, nu trăim mai liber, nu trăim mai democratic. Teleradio-Moldova rămâne sub control politic, justiția rămâne selectivă, cu ochii mai ales pe opoziție. În loc de mai multă libertate în mass-media, vedem mai puține instituții media și mai mult control”, a declarat Batrîncea.

Deputatul afirmă că sarcinile asumate de Parlament acum șapte ani nu au fost realizate.

Amintim că, la dat de 8 iunie 2019, cu 61 de voturi ai deputaților PSRM-ACUM, a fost adoptat proiectul de hotărâre de recunoaștere a Republicii Moldova ca „stat capturat”. Tot atunci PD a pierdut puterea, iar Plahotniuc a fugit din țară.