Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a respins formatul propus de liderii europeni pentru încheierea războiului din Ucraina și a înaintat propriile condiții pentru reluarea negocierilor.
Șeful diplomației de la Moscova a declarat că Rusia nu va accepta negocieri bazate pe cerințele formulate de liderii europeni și de președintele ucrainean Volodimir Zelenski în cadrul reuniunii de la Londra, desfășurată pe 7 iunie. Lavrov a calificat aceste condiții drept ultimatum.
„Încrederea nu poate fi restabilită, iar dialogul nu poate fi reluat prin ultimatumuri de tipul celui înaintat Rusiei la Londra, pe 7 iunie”, a scris ministrul rus.
Lavrov a prezentat și condițiile pe care Moscova le consideră acceptabile pentru o eventuală reglementare. Potrivit acestuia, o soluție ar fi posibilă doar dacă ar fi „asigurate în mod fiabil” securitatea Rusiei la frontierele sale vestice, drepturile vorbitorilor de limbă rusă și ale credincioșilor ortodocși din Ucraina.
Totodată, ministrul rus a afirmat că „nu poate fi vorba” despre continuarea expansiunii militare, politice și economice a Occidentului. Acesta a respins, de asemenea, ideea unei încetări a focului de-a lungul liniei frontului fără îndeplinirea acestor condiții.
În opinia lui Lavrov, statele europene ar urmări „înghețarea conflictului fără eliminarea cauzelor sale profunde”, pentru a menține actuala conducere de la Kiev și pentru a permite, ulterior, desfășurarea pe teritoriul Ucrainei a unor contingente militare ale statelor NATO.
Ministrul rus de Externe a mai declarat că Moscova nu consideră Europa un mediator neutru.
„Percepem Europa ca pe o parte a conflictului interesată de înfrângerea Rusiei”, a scris Lavrov.
Potrivit acestuia, Europa ar trebui mai întâi să restabilească „încrederea complet subminată” în ochii Rusiei.
