Liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, acuză guvernarea PAS că ar fi transformat mai multe întreprinderi de stat în locuri comode pentru rude, apropiați și oameni de partid. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni televizate, unde acesta a vorbit despre angajări la MoldATSA, RED Nord, Moldelectrica și Moldsilva.

Galbur a afirmat că la MoldATSA ar exista „o pleiadă” de foști judecători și juriști ajunși în funcții de conducere, deși, în opinia sa, instituția nu ar avea nevoie de un număr atât de mare de specialiști în drept.

„Asta se numește abonament la banul public. Vii când vrei, nu te bate nimeni la cap. Dacă trebuie executat ceva, execuți. Poate trebuie pusă o semnătură, o ștampilă. Așa funcționează”, a declarat Galbur.

Politicianul a revenit și la cazul Anastasiei Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu, care a fost până nu demult angajată la MoldATSA. Galbur susține că funcția de purtător de cuvânt nu ar fi existat în instituție până la venirea acesteia, precizând că a fost o „funcție cu dedicație”.

Galbur a invocat și alte exemple, printre care sora Anastasiei Taburceanu, care activează la Parlament, soțul acesteia, care ar fi ajuns director la Zona Economică Liberă Chișinău, dar și Iurie Sandu, despre care spune că este verișor cu Maia Sandu și ar fi fost angajat la sucursala Nord a Moldelectrica, din 2023, cu 55 mii de lei lunar.

Potrivit lui Galbur, soția lui Iurie Sandu, Liliana Sandu, ar fi fost numită la RED Nord în funcția de șefă a serviciului de audit, cu un salariu de aproximativ 45 de mii de lei pe lună. Acesta susține că femeia nu ar avea diplomă de auditor și ar beneficia de un ordin special care îi permite să lucreze la distanță în fiecare miercuri. Directorul întreprinderii este Iurie Beșliu, care ar fi fost vicepreședintele PAS Bălți.

Liderul PNM a mai spus că la RED Nord ar fi fost angajată și sora deputatei PAS Liliana Grosu, iar la Fălești ar fi fost numit director interimar Valeriu Gonța, soțul deputatei PAS Maria Gonța. Potrivit lui Galbur, acesta ar fi fost anterior șofer de camion și nu ar avea experiență în domeniul energetic.

„Stau băieți care au învățat peste hotare, cu masterat în domeniul energetic, vin acasă să se angajeze, iar acolo stă director un șofer de camion, care habar nu are de domeniul energetic. Și ei foarte șmecheri, prin interimat. Fără concurs, prin ordin direct”, a declarat politicianul.

Galbur a vorbit și despre două numiri la Moldsilva, la Călărași, susținând că doi verișori ai Maiei Sandu ar fi ajuns în funcții de conducere în perioada actualei guvernări. El a mai afirmat că un alt verișor ar urma să fie promovat la societatea pe acțiuni „Drumuri”.

„Eu nu am o problemă cu acești oameni. Poate sunt cei mai excepționali și deștepți. Dar de ce acum, când verișoara lor este președintă, ajung toți pe bandă rulantă directori?”, a spus Galbur.

În opinia sa, asemenea cazuri subminează încrederea oamenilor în instituțiile statului și în ideea de meritocrație promovată de PAS.

Politicianul a cerut jurnaliștilor să verifice și o eventuală legătură de rudenie între ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, și Maia Sandu, sugerând că ar putea apărea „surprize”.

Deocamdată, persoanele vizate în declarațiile lui Dragoș Galbur nu au venit cu reacții publice la aceste acuzații.