Aproape 30 de artiști, printre care Basta, Egor Kreed, Morgenshtern, Nurlan Saburov, t.A.T.u., Guf, trupa Leningrad și Leonid Agutin nu sunt bineveniţi în Moldova.
Ministerul Culturii a publicat lista artiștilor din țările CSI ale căror concerte și participări la evenimente cultural-artistice nu sunt recomandate pe teritoriul Republicii Moldova.
În listă se regăsesc 26 de artiști și formații, printre care Akmal, Klava Koka, Macan, Diana Arbenina, Nochnye Snaipery, Nurlan Saburov, DJ Smash, Alexandr Serov, Guf, t.A.T.u, Leonid Agutin, Basta, Ruki Vverh, Egor Kreed, Dmitry Malikov, Igor Nikolaev, Irina Krug, Leningrad, MOT și Morgenshtern.
Potrivit instituției, documentul a fost elaborat în baza solicitărilor parvenite de la instituții publice de cultură și companii de impresariat. Documentul presupune informarea prealabilă privind invitarea sau implicarea artiștilor din străinătate, în special din statele CSI.
Totuşi, potrivit autorităţilor lista are caracter de recomandare și nu reprezintă o interdicție formală urmând să fie actualizată.
Totodată, instituția atrage atenția organizatorilor că invitarea unor artiști incluși pe listă sau a unor persoane publice care ar fi susținut sau justificat agresiuni armate poate duce la consecințe logistice și administrative, inclusiv posibilitatea refuzului de intrare în țară.
