Președinta Maia Sandu susține că nu ştie nimic despre hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO), prin care Republica Moldova a fost obligată să achite companiei Seksimp Group SRL despăgubiri de 560 de mii de euro.

„Prima dată aud. Am aflat din presă”, a declarat Maia Sandu, întrebată despre condamnarea Republicii Moldova și despre faptul că dosarul vizează o decizie la adoptarea căreia a participat actuala președintă a Curții Constituționale, Domnica Manole.


CtEDO a decis ca Republica Moldova să plătească 560 de mii de euro companiei Seksimp Group SRL, după ce, în hotărârea de fond pronunțată în mai 2025, a constatat încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la proprietate.

Compania solicitase inițial aproape un miliard de euro, însă Curtea de la Strasbourg a considerat că aceste pretenții sunt exagerate, acordând despăgubiri de 560 de mii de euro. Suma va fi majorată cu dobânzi până la achitarea integrală.

Dosarul își are originea într-un litigiu comercial început în 2011 iar în 2012, Curtea de Apel Chișinău a respins apelul companiei Seksimp Group, într-un complet din care făcea parte și Domnica Manole. Ulterior, CtEDO a constatat că instanțele naționale nu au motivat suficient hotărârile.

După decizia CtEDO din 2025, mai mulți politicieni, inclusiv primarul Chișinăului, Ion Ceban, au acuzat-o pe Domnica Manole că ar fi prejudiciat statul cu aproape un miliard de euro. Acuzațiile au fost respinse de președinta Curții Constituționale. Ea afirmă că hotărârea CtEDO nu a declarat greșită soluția adoptată de Curtea de Apel, ci a vizat exclusiv insuficiența motivării hotărârilor judecătorești.