Sora Ludmilei Vartic, Victoria Tatarinov, susține că ancheta privind decesul surorii sale este tergiversată de aproape patru luni și cere elucidarea cât mai rapidă a circumstanțelor tragediei. Totodată, aceasta anunță că urmează să fie efectuată o nouă expertiză psihologică-psihiatrică post-mortem, pentru care familia are nevoie de aproximativ 5.000 de euro.

Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, Victoria Tatarinov afirmă că, în pofida timpului scurs, multe dintre investigațiile solicitate de familie nu au fost realizate.

„Patru luni nu e nici puțin, nici mult, e aproape jumătate de an. E un termen suficient pentru a spune deja clar despre anumite rezultate”, a scris aceasta.

Potrivit ei, experta medico-legală din România, care a participat la expertiza repetată după exhumare, nu ar fi primit încă concluziile experților din Republica Moldova, ceea ce întârzie finalizarea raportului. Totodată, familia susține că solicitările privind efectuarea unei expertize traseologice sau a unei reconstituiri a faptei nu au fost soluționate.

Victoria Tatarinov mai afirmă că următoarea etapă a investigațiilor presupune efectuarea unei expertize psihologică-psihiatrică post-mortem, realizată de un specialist din România. Costurile acesteia sunt estimate la aproximativ 5.000 de euro, motiv pentru care familia face din nou apel la sprijin financiar.

„Noi nu avem ce să ascundem. Ne dorim elucidarea cât mai rapidă și competentă a tuturor circumstanțelor celor întâmplate”, a transmis sora Ludmilei Vartic.