UPDATE: Într-o reacție pentru Mlive, CNA a confirmat că ofițerii se află în aceste clipe la MoldATSA.

„Ofițerii Centrului Național Anticorupție, sub conducerea procesuală a Procuraturii Anticorupție, efectuează, în aceste momente, acțiuni de urmărire penală la sediul ÎS „MoldATSA”, într-o cauză penală inițiată pe faptul unor bănuieli rezonabile de comitere a infracțiunii de abuz în serviciu în circumstanțe agravante”.

Știrea inițială

Reprezentanți ai Inspecției Financiare şi CNA s-ar afla, în aceste momente, la sediul MoldATSA, potrivit unor informații publicate pe canalele de telegram. Până la această oră, autoritățile nu au confirmat oficial desfășurarea vreunui control sau motivul prezenței acestora în instituție.

Informația a fost publicată pe canele de Telegram precum Telegraph și Casa de Nebuni. Totuși, din fotografii nu poate fi stabilită cu certitudine identitatea persoanelor surprinse.

Deocamdată, nu este clar dacă este vorba despre un control de rutină sau despre verificări inițiate în urma scandalului din ultimele zile .

Nici MoldATSA, nici Inspecția Financiară și nici alte autorități competente nu au oferit, până la această oră, un comentariu oficial.

Redacția Mlive va reveni cu detalii la acest subiect!