După scandalurile legate de salariile uriașe și numirile controversate de la MoldATSA, PAS admite că a greșit. Președintele PAS, Igor Grosu, a anunțat sancțiuni în partid, inclusiv excluderea Anastasiei Taburceanu și solicitarea demiterii directorului Metalferos, Petru Bondari.
Într-o declarație publică, liderul PAS, Igor Grosu, a admis că autoritățile nu au intervenit la timp și că mecanismele de control au eșuat.
„Nu s-a verificat la timp, nu s-a reacționat pe parcurs, nu au fost investigate minuțios lucrurile. Oamenii au dreptul să ceară explicații și să aștepte ca instituțiile statului să funcționeze corect”, a declarat acesta.
Grosu a afirmat că formațiunea își asumă responsabilitatea pentru greșelile comise și susține că au fost deja luate măsuri atât la nivelul conducerii MoldATSA, cât și la Agenția Proprietății Publice, dar și în interiorul partidului.
În cadrul ședinței Biroului Permanent Național, PAS a retras calitatea de membru de partid pentru Anastasia Taburceanu și a votat excluderea din formațiune a lui Mihai Bondari, Petru Bondari și Lilia Coică.
Totodată, liderul PAS a cerut Guvernului demiterea lui Petru Bondari din funcția de director al Metalferos și inițierea unei revizuiri a salariilor considerate excesive din întreprinderile de stat.
„Ne cerem scuze pentru greșelile comise. Vom face curățenie în echipele noastre, vom continua verificările și vom interveni mai repede când suntem sesizați”, a declarat Grosu.
Decizia vine pe fundalul informațiile apărute în presă potrivit cărora verișoara Maiei Sandu, Anastasia Taburceanu, ar fi ridicat în 2026, la MoldATSA, peste 120 de mii de lei pe lună.
La câteva zile după scandal, Sandu a participat la o emisiune în care a declarat că a aflat din presă despre acest lucru.
„Nu am nicio legătură cu această angajare. Nu am fost informată. Nu am fost consultată. Eu am aflat din investigațiile de presă că a fost angajată fără concurs. Nu îmi imaginez ce poate să livreze un comunicator pentru așa o sumă. Sunt bani nemeritați și este amoral. Nu este treaba mea cum vor fi întorși banii”, a afirmat atunci Maia Sandu.
