Reprezentanții Mișcării Alternativa Națională (MAN), împreună cu aleși locali, directori de școli, părinți și specialiști în educație, au protestat în fața Parlamentului împotriva proiectului „Restart în educație”, promovat de Ministerul Educației și Cercetării.
Manifestanții au cerut retragerea inițiativei, pe care o acuză de centralizare a sistemului educațional și reducere a autonomiei locale.
Deputata MAN Angela Cutasevici a declarat că reforma nu atinge problemele reale din școli. „Școala într-o localitate este inima acelei localități. Atunci când este închisă o școală, moare această localitate”, a spus ea, menționând lipsa soluțiilor pentru salarii, infrastructură și condițiile din instituții.
Viceprimara municipiului Chișinău, Olesea Pșenițchi, a avertizat că modificările propuse ar putea afecta serios bugetele locale, inclusiv prin pierderi de ordinul miliardelor de lei pentru capitală în următorii ani.
Șeful adjunct al Direcției Educație, Andrei Pavaloi, a afirmat că administrarea școlilor trebuie să rămână în responsabilitatea autorităților locale. „Autoritățile locale cunosc cel mai bine necesitățile comunităților”, a spus acesta.
La protest a intervenit și directoarea Liceului Teoretic „Gheorghe Malarciuc” din Vatra, Veronica Ceban, care a avertizat asupra riscurilor pe care reforma le-ar putea avea pentru autonomia școlilor și continuitatea unor servicii destinate elevilor. „Educația are nevoie de reforme care inspiră încredere și claritate, nu incertitudine”, a declarat directoarea.
În numele părinților, Irina Trifan a criticat lipsa consultărilor publice și a întrebat care sunt beneficiile concrete ale reformei pentru elevii din municipiul Chișinău, în condițiile în care, potrivit acesteia, rezultatele obținute la examenele naționale sunt printre cele mai bune din țară.
Pe pancartele protestatarilor au apărut mesaje precum „Jos mâinile de pe școli”, „Încetați să distrugeți educația” și „Stop reformei Restart în educație”. MAN cere consultări reale cu profesorii, părinții și administrațiile locale înainte de orice modificare a sistemului educațional.
