Liderul PDCM, Ion Chicu, susține că demisia prim-ministrului Alexandru Munteanu nu are legătură cu politica fiscală, așa cum susţin cei din PAS, ci cu faptul că acesta ar fi început să combată schemele lor.

Potrivit lui Chicu, documentul privind politica fiscală a fost consultat cu fracțiunea PAS și cu opoziția înainte de a fi făcut public, astfel încât argumentul potrivit căruia premierul ar fi demisionat din cauza neînțelegerilor privind acest proiect nu ar avea temei.

„Prim-ministrul Munteanu a fost «dus» când a început să sape și să facă ordine. Iar în privința politicii fiscale este un fals, pentru că documentul cu politica fiscală a fost consultat în Parlament înainte de a fi publicat, în primul rând cu fracțiunea PAS, apoi cu opoziția. Munteanu a venit să arate documentul opoziției, cu atât mai mult PAS-ului, înainte de a fi publicat. Nu au de ce spune că Munteanu a demisionat din cauza politicii fiscale, iar ei nu ar fi știut. Omul a arătat. L-ați alungat pentru că s-a apucat de schemele voastre!”, a declarat Ion Chicu în cadrul unui video publicat pe rețele.

Declarațiile au fost făcute în contextul discuțiilor privind motivele care au stat la baza plecării lui Alexandru Munteanu din funcția de prim-ministru.