În Franța, peste 580 de pompieri luptă cu flăcările pe o suprafață de aproximativ 930 de hectare, la circa 35 de kilometri vest de orașul Perpignan, în departamentul Pirineii Orientali. Alte aproximativ 900 de hectare de pădure au ars la nord de Narbonne. Incendii au fost raportate și în Lançon, precum și în Oupia.
În Grecia, focul a ajuns în zone construite din municipalitatea Oreokastro, în apropiere de Salonic. Ard terenurile a două întreprinderi, iar flăcările se apropie de locuințe. Incendii au izbucnit anterior și în regiunea Halkidiki, pe insula Salamina și în sudul țării, transmite DW.
În nord-estul Cataloniei, în apropierea orașului La Bisbal d’Empordà, incendiul a distrus aproximativ 2.200 de hectare de vegetație și a fost doar parțial pus sub control.
În Portugalia, potrivit estimărilor serviciilor de intervenție, focul a distrus deja aproximativ 10.000 de hectare de pădure.
Un nivel ridicat de alertă pentru incendii de vegetație este în vigoare și în Munții Harz din Germania, scrie Der Spiegel. Germania urmează să fie lovită de un nou val de căldură săptămâna viitoare.
