Directorul Penitenciarului nr. 9 Pruncul a fost reținut miercuri, 8 iulie, de procurorii anticorupție, într-un dosar penal aflat în gestiunea Procuraturii Anticorupție.  Informația a fost comunicată de către Administrația Națională a Penitenciarelor.

Instituția anunță că va coopera cu organele de urmărire penală și va oferi sprijinul necesar pentru desfășurarea investigațiilor.

ANP susține că tratează cu seriozitate orice suspiciune de încălcare a legii și își reafirmă politica de „toleranță zero” față de corupție.

Detalii despre cauza penală și motivele reținerii urmează să fie oferite de Procuratura Anticorupție.