O cursă Ryanair care decolase din Salonic cu destinația München s-a întors de urgență pe aeroportul din Grecia după o defecțiune gravă la unul dintre motoare.

Incidentul s-a produs vineri, în timp ce aeronava survola Macedonia de Nord. Echipajul a identificat o problemă tehnică la motor și a decis revenirea imediată pe aeroportul „Macedonia” din Salonic, considerând că defecțiunea nu putea fi gestionată în siguranță pe durata zborului, scrie Euronews, citat de mediafax.ro. 

Potrivit autorităților elene, un fragment desprins din motor a lovit unul dintre geamurile cabinei pasagerilor. Impactul a provocat spargerea geamului, iar diferența de presiune l-a tras violent spre exterior pe pasagerul aflat lângă fereastră, acesta suferind răni.

Autoritățile au precizat că, deși geamul a fost avariat, fuselajul aeronavei nu a fost fisurat și nu s-a produs o breșă structurală.

După transmiterea semnalului de urgență, pe aeroportul din Salonic au fost mobilizate echipaje de pompieri, ambulanțe, poliție și alte servicii de intervenție. Aeronava a aterizat în siguranță și a fost direcționată către o zonă special amenajată pentru verificări tehnice.

Patru pasageri au fost transportați la spital pentru investigații medicale. Cei mai mulți au fost externați după controale, în timp ce o persoană a rămas internată pentru examinări suplimentare.

Compania Ryanair a trimis o altă aeronavă pentru a transporta majoritatea pasagerilor către destinația finală, München. Între timp, autoritățile din domeniul aviației civile au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale defecțiunii motorului și ale incidentului petrecut în timpul zborului.