În timp ce sute de mii de cetățeni își construiesc viața peste hotare, ministra Muncii, Natalia Plugaru, susține că oamenii nu pleacă definitiv din țară. Potrivit acesteia, fenomenul ar reprezenta o „migrație circulară”.
Drept argument, aceasta a invocat trei secretari de stat din minister, reveniți din diasporă.
„La Ministerul Muncii am trei secretari de stat reveniți din diasporă. Au învățat și au lucrat peste hotare, dar au revenit în Republica Moldova pentru a contribui la parcursul european”, a declarat Plugaru.
Datele Organizației Internaționale pentru Migrație arată că aproximativ 1,2 milioane de moldoveni locuiesc peste hotare. Aproape 60% dintre aceștia au vârste cuprinse între 20 și 49 de ani – segmentul de populație de care depinde piața muncii, economia și viitorul demografic al țării.
