Republica Moldova şi Ucraina deschid astăzi, la Bruxelles, al doilea set de capitole de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Alături de ele, Albania şi Muntenegru închid câteva capitole, după ani de reforme care le apropie de aderare. Fosta republică iugoslavă este, în acest moment, cea mai apropiată de aderarea la spaţiul comunitar, preconizată pentru 2028, transmite Radio România.

Moldova și Ucraina deschid Clusterul 6, cel care conține capitole privind relațiile externe, politica de securitate și cea de apărare.

Este al doilea cluster deschis la doar o lună după decizia de pe 15 iunie, când ambele făceau primul pas de etapă, în speță deschiderea clusterului privind valorile fundamentale, un pas așteptat de aproape doi ani, pe fondul opoziției vechiului guvern al Ungariei.

Iar Comisia Europeană spune că ambele state sunt pregătite să deschidă și restul de patru clustere, însă este o decizie ce ține de unanimitatea statelor membre din Consiliu, acolo unde există o frână, dar nu un blocaj, exercitată de aceeași Ungarie.

Președinția irlandeză a Consiliului speră însă ca alți pași să fie făcuți în toamnă.

Tot astăzi, Uniunea Europeană organizează conferințele interguvernamentale cu Albania și Muntenegru. Cele două state sunt însă într-o etapă mai avansată a procesului de aderare, ele nu deschid, ci închid provizoriu cinci capitole de negociere.

Muntenegru, cel mai avansat stat, a depus cererea de aderare la Uniune în 2008, Albania în 2009, iar Moldova și Ucraina imediat după izbucnirea războiului rusesc în 2022, însă ultimele două au un parcurs de negociere mult mai accelerat, iar Moldova este văzută azi în Uniune drept campionul ritmului reformelor.

Dezbateri privind procesul de integrare europeană a Ucrainei, Moldovei şi statelor din Balcanii de Vest vor avea loc şi mâine, la Kyiv, în cadrul celei de-a cincea ediţii a Summitului Ucraina – Europa de Sud-Est, platforma regională de susţinere a Ucrainei lansată în 2023, în contextul războiului declanşat de Rusia.