Există momente în care un scandal nu mai este doar despre o persoană, o instituție sau un salariu. Devine radiografia unui sistem. Exact asta se întâmplă astăzi în Republica Moldova. În ultimele săptămâni, presa a publicat o serie de investigații privind salariile foarte mari acordate unor persoane angajate în întreprinderi de stat sau în structuri afiliate acestora. Cel mai sonor caz este cel al întreprinderii de stat MoldATSA, însă el nu este important doar prin cifrele vehiculate. Este important prin ceea ce a scos la iveală: modul în care funcționează puterea atunci când sunt implicați oameni apropiați acesteia.
De ani de zile, actuala guvernare și-a construit legitimitatea pe un mesaj simplu și puternic: noi suntem diferiți, suntem altfel. Nu vom tolera nepotismul. Nu vom tolera sinecurile. Nu vom tolera influența politică asupra instituțiilor statului. Vom construi un stat bazat pe merit, competență și integritate.
Aceste promisiuni au fost principalul capital politic al PAS. Mai important chiar decât programele economice sau sociale. Tocmai de aceea, scandalurile recente sunt atât de periculoase pentru credibilitatea guvernării. Nu pentru că au existat salarii mari. Ci pentru că reacția instituțiilor și a liderilor politici pare să confirme existența unui fenomen pe care cetățenii îl observă tot mai des: două standarde de evaluare morală și politică.
Unul pentru adversari. Altul pentru cei considerați „de-ai casei”.
Cazul MoldATSA – Simptomul, nu boala
Investigațiile jurnalistice au arătat că în cadrul MoldATSA mai multe persoane beneficiau de remunerații care depășeau cu mult salariile obișnuite din sectorul public, unele ajungând la peste o sută de mii de lei lunar.
Printre persoanele aflate în centrul atenției s-a numărat și Anastasia Taburceanu, fostă consilieră în comunicare a președintei Maia Sandu și ulterior purtătoare de cuvânt a Guvernului. Potrivit informațiilor publice, aceasta fusese angajată fără concurs la MoldATSA în baza unui contract de consultanță. După izbucnirea scandalului, și-a prezentat demisia și a anunțat că restituie sumele încasate.
În paralel, deputatul PAS Radu Marian a recunoscut că l-a recomandat pe directorul MoldATSA, care și-a falsificat CV-ul, afirmând însă că nu a cunoscut condițiile contractului și nivelul remunerației. În urma scandalului, acesta a renunțat la funcția de președinte al Comisiei economie, buget și finanțe. Au urmat demisii în lanț, inclusiv la nivelul Agenției Proprietăți Publice, iar Centrul Național Anticorupție (CNA) a inițiat acțiuni de investigare.
Toate acestea sunt fapte, dar adevărata întrebare începe după ele. Ce înseamnă asumarea responsabilității?
În politică există două tipuri de responsabilitate. Prima este responsabilitatea morală, a doua este responsabilitatea juridică. În cazul MoldATSA, liderii PAS au vorbit aproape exclusiv despre asumare politică și greșeli de apreciere. Dar cetățeanul are dreptul să întrebe:
- Dacă au existat proceduri încălcate, cine răspunde?
- Dacă au existat influențe politice în procesul de angajare, cine le verifică?
- Dacă salariile au fost disproporționate față de activitatea prestată, cine stabilește acest lucru?
- Dacă banii au fost restituiți, înseamnă automat că problema este rezolvată?
Restituirea unor sume poate reprezenta un gest de asumare morală. Nu poate înlocui însă verificarea legalității faptelor. Acesta este rolul instituțiilor statului. Nu al presei. Nu al partidelor. Nu al rețelelor sociale.
Dacă era vorba despre opoziție?
Aceasta este întrebarea pe care și-o pun foarte mulți cetățeni din Republica Moldova.
Cum ar fi reacționat aceeași clasă politică dacă într-o întreprindere de stat condusă de un guvern anterior ar fi fost angajată o persoană apropiată acelui partid, fără concurs, cu un salariu de peste o sută de mii de lei?
Probabil am fi asistat la conferințe de presă zilnice. La declarații despre capturarea statului. La apeluri privind demisia Guvernului. La acuzații de trafic de influență și corupție. La condamnări morale categorice.
În schimb, atunci când scandalul îi privește pe propriii oameni, discursul devine mult mai delicat:
- Nu mai auzim despre „rețele de corupție”. Auzim despre „greșeli”.
- Nu mai auzim despre „sistem mafiot”. Auzim despre „lipsă de comunicare”.
- Nu mai auzim despre „vinovății evidente”. Auzim despre „asumare”.
Această schimbare de ton este cea care alimentează percepția dublului standard. Iar percepția, în politică, este aproape la fel de importantă ca realitatea.
Consiliile de administrație: Între profesionalizare și recompensă politică
Greșeala ar fi să credem că scandalul MoldATSA este un caz izolat. În ultimii ani au apărut în spațiul public numeroase discuții privind numirile în consiliile de administrație ale întreprinderilor de stat, în consiliile de supraveghere, în agenții, în proiecte finanțate din fonduri externe și în diferite structuri publice. Unele dintre aceste persoane sunt profesioniști incontestabili. Altele sunt foști consilieri politici. Altele sunt membri sau susținători ai partidului aflat la guvernare.
Problema de sistem: Când imaginea de ansamblu sugerează un model în care cercul persoanelor care beneficiază de funcții bine remunerate este mult mai restrâns decât societatea, impresia devine copleșitoare, mai ales când aceleași nume apar simultan în mai multe structuri.
Reforma guvernanței corporative era necesară. Întreprinderile de stat aveau nevoie de administratori competenți și independenți. Numai că orice reformă își pierde credibilitatea atunci când societatea începe să creadă că independența este doar declarată, iar apartenența la cercurile de influență contează mai mult decât competența.
Participarea într-un consiliu de administrație presupune responsabilități reale și transparență. Cetățenii au dreptul să cunoască nu doar remunerațiile, ci și criteriile de selecție, activitatea desfășurată, deciziile adoptate și rezultatele obținute.
În țara profesorilor cu salarii modeste
Toate aceste scandaluri au și o dimensiune profund morală. Republica Moldova nu este Luxemburg, Elveția sau Norvegia. Este o țară în care zeci de mii de profesori continuă să lucreze pentru salarii care cu greu le permit un trai decent. Este o țară în care medicii din sistemul public duc lipsă de personal, iar funcționarii din administrația publică locală gestionează probleme complexe pe remunerații incomparabil mai mici.
Cum poate un profesor să înțeleagă faptul că educă sute de copii pe an pentru o fracțiune din venitul unui consultant sau membru de consiliu? Aceste întrebări nu sunt despre invidie. Sunt despre încrederea într-un stat care pretinde că tratează cetățenii în mod echitabil. Când încrederea se erodează, nicio strategie de comunicare nu o mai poate reface.
Fondurile externe nu sunt bani ai guvernării
În ultimele luni, de fiecare dată când au apărut întrebări despre salariile unor consultanți, explicația oficială a fost că aceștia sunt plătiți din proiecte externe și că, prin urmare, nu afectează bugetul de stat. Această explicație este incompletă.
Fondurile oferite Republicii Moldova de Uniunea Europeană, Banca Mondială, BERD, PNUD, USAID sau alți parteneri de dezvoltare nu sunt bani privați ai miniștrilor sau ai partidului de guvernământ. Sunt resurse financiare acordate statului pentru modernizare și reforme. Cetățeanul nu face diferența între un leu din impozite și un euro oferit de partenerii externi – în ambele cazuri este vorba despre resurse publice.
O categorie de persoane aproape invizibilă: Experții și consultanții
Funcționarul public este supus unui control riguros: depune declarații de avere, poate fi verificat de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și răspunde juridic pentru fiecare semnătură.
În schimb, în jurul ministerelor s-a dezvoltat o categorie distinctă de colaboratori: consultanți, experți și consilieri contractați prin proiecte de asistență tehnică.
- Cine îi selectează?
- Care sunt criteriile și există concursuri reale?
- De ce acești specialiști nu cad sub incidența acelorași regimuri stricte de integritate și declarare a averilor?
Atunci când remunerațiile depășesc salariile funcționarilor pe care îi consiliază, lipsa transparenței alimentează suspiciunea publică.
Soluții pentru recâștigarea încrederii
În locul justificărilor și al disputelor politice, Republica Moldova are nevoie de reguli clare și aplicate fără derogări:
Publicarea integrală a contractelor: Toate contractele de consultanță finanțate din fonduri externe care deservesc instituțiile publice trebuie să fie publice, indicând procedura de selecție și rezultatele așteptate.
Regim unitar de integritate: Toate persoanele care exercită în mod constant atribuții de interes public, indiferent de sursa de finanțare, trebuie să fie supuse acelorași standarde de transparență și să depună declarații de avere și interese.
Registru unic pentru întreprinderile de stat: Remunerațiile din sectorul public lărgit și din consiliile de administrație trebuie centralizate într-un registru accesibil oricărui cetățean, iar evaluările de performanță să fie publice.
Statul de drept nu funcționează pe bază de simpatii, ci pe bază de reguli. Adevărata reformă nu începe atunci când se schimbă oamenii, ci atunci când nimeni nu mai este mai presus de regulile pe care pretinde că le apără.