Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a examinat demersurile Procuraturii Anticorupție privind aplicarea măsurilor preventive în privința a trei persoane vizate în dosarul presupuselor abuzuri de la MoldATSA.

În cazul a doi suspecți, instanța a admis integral demersurile procurorilor și a dispus plasarea acestora în arest preventiv pentru 30 de zile. Demersul privind cea de-a treia persoană a fost admis parțial: aceasta va petrece 30 de zile în arest la domiciliu.

Anterior, ofițerii Centrului Național Anticorupție, sub conducerea procurorilor anticorupție, au efectuat 25 de percheziții la domiciliile și în birourile de serviciu ale unor persoane cu funcții de conducere din cadrul întreprinderii de stat MoldATSA. Trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

Potrivit versiunii anchetei, începând din anul 2024, suspecții ar fi acționat contrar atribuțiilor de serviciu, în interes personal și în interesul unor terțe persoane. Presupusele nereguli în administrarea întreprinderii ar fi provocat prejudicii în proporții deosebit de mari.

Anchetatorii examinează posibile încălcări ale procedurilor de achiziții publice, organizarea unor concursuri fictive pentru ocuparea funcțiilor vacante, acordarea nejustificată a premiilor și sporurilor salariale, cumularea necorespunzătoare a funcțiilor, precum și cheltuieli nejustificate pentru instruirea angajaților.