La Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) ar fi funcționat scheme prin care anumiți furnizori beneficiau de avantaje la înregistrarea dispozitivelor medicale. Despre aceasta se arată într-o investigație Jurnal.md, bazată pe documente și pe declarațiile unor actuali și foști angajați ai instituției. Jurnaliștii au ridicat semne de întrebare și în legătură cu numirea Iulianei Albu în funcția de directoare a AMDM.

Mai mulți lucrători medicali din spitalele de copii din Chișinău au declarat, sub protecția anonimatului, că instituțiile sunt aprovizionate cu catetere intravenoase de o calitate extrem de proastă. Potrivit acestora, uneori sunt folosite mai multe catetere pentru o singură procedură, deoarece plasticul se îndoaie, dispozitivul nu intră sau lichidul curge pe alături.

„O asistentă îmi spunea că de șase ori a încercat și ba se îndoaie plasticul, ba nu intră, ba curge pe alături. Asistentele au depus plângeri către administrația spitalului, dar nu a urmat nimic”, a relatat un medic.

Potrivit lucrătorilor medicali, cateterele sunt distribuite spitalelor de compania M-Inter-Farma. Reprezentanții acesteia s-au eschivat să răspundă la întrebările jurnaliștilor.

Experții leagă problema de faptul că AMDM nu dispune de un laborator specializat în evaluarea dispozitivelor medicale, deși înființarea acestuia este prevăzută de lege încă din 2014. În prezent, produsele sunt înscrise în Registrul de stat al dispozitivelor medicale, în principal, în baza documentelor prezentate de reprezentanții moldoveni ai producătorilor.

În 2024, fosta conducere a AMDM a interzis utilizarea a două tipuri de catetere, după ce unele spitale au reclamat defecte de calitate. Furnizorul Dita Estfarm a contestat decizia în instanță și, în decembrie 2025, a câștigat procesul în prima instanță. Sub noua conducere, Agenția nu a atacat hotărârea la Curtea de Apel, iar la 4 martie 2026 Iuliana Albu a anulat interdicția.

Albu a explicat că instituția nu a reușit să acumuleze suficiente probe privind reacțiile adverse și era obligată să execute hotărârea instanței.

„Am respectat decizia instanței, care a examinat toate concluziile și a venit cu o decizie, care trebuie să fie pusă în execuție de către instituție”, a declarat șefa AMDM.

Jurnaliștii susțin, de asemenea, că Iuliana Albu ar fi putut fi numită cu încălcarea condițiilor în vigoare. La momentul desemnării sale, în august 2025, Regulamentul AMDM prevedea că directorul general trebuie să aibă studii în domeniul medical, farmaceutic sau al dispozitivelor medicale și cel puțin zece ani de experiență în aceste sectoare. Albu activase zece ani în sistemul sănătății, însă este economistă de profesie.

Fostul premier Dorin Recean neagă că legea ar fi fost încălcată. Potrivit lui, candidatura Iulianei Albu a fost propusă de ministra de atunci a Sănătății, Ala Nemerenco, după care Guvernul a aprobat numirea.

Nemerenco a prezentat o altă versiune. Ea a afirmat că doar i-a prezentat premierului profilul profesional al Iulianei Albu și l-a avertizat că preluarea conducerii unei instituții atât de importante ar putea fi o provocare prea mare pentru aceasta. Albu susține însă că anume Nemerenco a propus-o la șefia AMDM, dar a refuzat să comenteze contradicția dintre declarații.

O altă parte a investigației vizează presupusa prioritizare a dosarelor unor furnizori. Potrivit Jurnal.md, conducerea AMDM, la solicitarea Centrului pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate (CAPCS), ar fi insistat asupra evaluării accelerate a dispozitivelor unor companii care intenționau să participe la licitații.

Fostul șef al Direcției dispozitive medicale, Alexandru Spânu, a declarat că ordinea stabilită pentru examinarea dosarelor ar fi fost încălcată periodic prin solicitări de examinare urgentă a unor dosare.

„Când se formează rândul pentru examinarea dosarelor, ordinea e clară, dar apar insistențe că ăsta-i prioritar sau că acolo arde. Am solicitat să mai angajeze personal, dar n-au fost de acord”, a declarat acesta.

Fosta angajată a AMDM Valentina Balaban a calificat situația drept o posibilă „depășire gravă a atribuțiilor de serviciu”. Fostul director al Agenției, Dragoș Guțu, a subliniat că procedura de înregistrare și cea de licitație sunt două subiecte diferite, iar favorizarea unor furnizori nu este corectă.

Semne de întrebare a provocat și implicarea a doi bioingineri medicali de la CAPCS, Dionisie Glavațchi și Ivan Eșan, în evaluarea dosarelor la AMDM. Deoarece aceștia participă și la elaborarea caietelor de sarcini pentru achiziții, jurnaliștii semnalează riscul unui conflict de interese.

Separat, investigația arată că Ivan Eșan ar fi lucrat cu dosarele încă din primăvară, deși contractul său oficial cu AMDM a fost semnat abia la 6 iulie. Potrivit datelor publice, Agenția urmează să-i achite 40 de mii de lei pe lună. Conducerea AMDM nu a explicat în ce temei acesta ar fi lucrat înainte de semnarea contractului.

Iuliana Albu a respins acuzațiile, afirmând că ambii specialiști au contracte și au depus declarații privind conflictele de interese.

„Ambii specialiști au contracte semnate, ambii au depus declarații ce țin de declararea conflictului de interese. Procedurile de achiziții au fost făcute corect și transparent”, a declarat directoarea AMDM.

Cel mai grav episod descris în investigație ar fi avut loc în seara de 3 februarie 2026. Potrivit jurnaliștilor, după încheierea programului de lucru, Dionisie Glavațchi și directorul general adjunct al AMDM, Constantin Nedelea, ar fi intrat fără știrea angajaților în biroul Direcției dispozitive medicale și ar fi avizat pozitiv trei dispozitive medicale ale unui singur operator economic.

Cazul ar fi provocat un scandal de proporții în interiorul Agenției, informația ajungând, potrivit Jurnal.md, la cele mai înalte instituții ale statului.