Când piața carburanților intră în criză, rețeta Guvernului rămâne aceeași: cetățenii plătesc. Executivul a decis să modifice, pentru următoarele 30 de zile, formula de calcul a prețului maxim la motorină, ceea ce va duce la o nouă scumpire de aproximativ 37 de bani pentru fiecare litru de combustibil.
Decizia a fost anunțată de premierul Vasile Tofan, care a prezentat măsura drept un compromis între solicitările importatorilor și posibilitățile consumatorilor. Cu alte cuvinte, șoferii ar trebui să fie mulțumiți că nu plătesc și mai mult.
Guvernul va majora temporar marja comercială cu echivalentul a 25 de dolari pe tonă, iar în formula de calcul vor fi introduse și cheltuielile pentru transportul și asigurarea combustibilului. Rezultatul este simplu: un nou preț mai mare la pompă și o nouă gaură în buzunarele celor care depind zilnic de automobil. Totodată, premierul a mai subliniat că vânzarea motorinei în recipiente mai mari de 40 de litri va fi interzisă.
„Tot pentru 30 de zile majorăm temporar marja cu echivalentul a 25 de dolari pe tonă, aproximativ 37 de bani la litru. Presiunea din partea importatorilor a fost de o majorare mult mai mare. S-a cerut o majorare de un leu și douăzeci, un leu sau minim 60 de bani. Nu putem accepta o astfel de majorare, acceptăm o majorare de doar 37 de bani la litru. Această măsură este doar pentru 30 de zile, această marjă suplimentară va fi discontinuată”, a declarat premierul.
Mesajul Guvernului pare să fie unul cât se poate de clar: dacă operatorii din piață cer scumpiri, cineva trebuie să le acopere. Iar acel „cineva” este, din nou, cetățeanul de rând. Diferența este că, de această dată, Executivul încearcă să prezinte majorarea drept o dovadă de moderație, invocând faptul că importatorii ar fi cerut creșteri de până la 1,20 lei pe litru.
Premierul a dat asigurări că măsura va fi aplicată doar timp de 30 de zile și că situația va fi monitorizată.
