O delegație a Biroului Federal de Investigații al SUA (FBI) se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova, unde are întrevederi cu reprezentanții instituțiilor de securitate și anticorupție.

Potrivit SPPS, directorul instituției, Alexandru Harea, a discutat cu atașatul juridic al FBI, George Schultzel, și cu ofițerul regional de securitate al Ambasadei SUA, Corey Solomon, despre consolidarea cooperării în domeniul protecției demnitarilor și securității instituționale.

Surse susțin că delegația americană a ajuns în Republica Moldova pe 27 iulie, aceasta fiind a doua echipă a FBI aflată în vizită în țară în ultima perioadă.

Totodată, experți FBI desfășoară la CNA un atelier de instruire pentru 30 de ofițeri și procurori anticorupție, axat pe investigarea corupției la nivel înalt, fraudelor financiare și spălării banilor. Delegația americană urmează să aibă și alte întrevederi cu reprezentanții CNA și procurori anticorupție.