Banca Națională a Moldovei s-a declarat profund indignată. A publicat un comunicat amplu. Dar nu despre salariile de peste 10.000 de euro. Nu despre achizițiile luxoase. Nu despre cheltuielile generoase pentru confortul propriei administrații. Ci despre faptul că cetățenii îndrăznesc să vorbească despre ele. Așadar, problema nu este existența întrebărilor. Problema este că ele sunt puse cu voce tare.
Percepția publică vs. Realitatea instituțională
În logica BNM, imaginea instituției nu este afectată de achizițiile extravagante, ci de cei care le observă. Nu cheltuielile sunt problema, ci discuțiile despre ele. Nu lipsa explicațiilor, ci curiozitatea publicului. Dar cetățenii au tot dreptul să întrebe de unde vine această ruptură dintre realitatea lor și realitatea celor care conduc banca centrală.
În Republica Moldova, o familie care își cumpără o locuință plătește ani la rând dobânzi care transformă un apartament într-o povară financiară. Fiecare punct procentual în plus înseamnă mii sau chiar zeci de mii de lei scoși din buzunarul oamenilor.
Între timp, la BNM vorbim despre salarii de peste 10.000 de euro, achiziții costisitoare și un nivel de confort administrativ pe care majoritatea contribuabililor nici nu și-l pot imagina.
Dubla măsură a realității economice
Ni se spune că acestea sunt două lucruri diferite. Formal, poate că sunt. Dar pentru cetățean ele fac parte din aceeași realitate economică. Oamenii suportă costul unui sistem financiar scump, în timp ce cei aflați în vârful lui beneficiază de remunerații și privilegii pe măsură. Este greu să nu te întrebi dacă povara dobânzilor mari nu întreține, indirect, și acest lux administrativ. Mai ales când privești peste hotare.
Dobânzile ipotecare în comparație internațională
În Elveția, dobânzile ipotecare pot coborî în jurul valorii de 1–2%. În Japonia există credite ipotecare acordate chiar sub 1%.
În Coreea de Sud, în funcție de program și profilul debitorului, dobânzile sunt adesea de câteva procente.
În Thailanda, o economie aflată departe de nivelul marilor puteri occidentale, creditele ipotecare sunt frecvent mai accesibile decât în Republica Moldova.
Chiar și în multe state din Uniunea Europeană, precum Franța, Spania sau Belgia, costul finanțării locuințelor este, în mod obișnuit, mai redus decât cel suportat de moldoveni.
Atunci întrebarea este legitimă: de ce într-una dintre cele mai sărace țări ale Europei banii sunt atât de scumpi?
Profesionalismul și criteriile de remunerare
BNM ne spune că acolo lucrează profesioniști de cel mai înalt calibru. Nimeni nu contestă necesitatea de a remunera competența.
Dar atunci de ce aceeași logică nu este aplicată și medicilor care salvează vieți? Profesorilor care formează generații? Pompierilor care intră în foc? Polițiștilor care intervin primii când viața oamenilor este în pericol?
Sau profesionalismul devine „de calibru înalt” doar atunci când vine la pachet cu salarii de cinci cifre în euro și cu privilegii administrative?
Independența băncii centrale și transparența
BNM poartă în denumire cuvântul „Națională”. Tocmai de aceea cetățenii au dreptul să întrebe cui servește această instituție?
Independența unei bănci centrale este un principiu fundamental. Dar independența față de Guvern nu înseamnă independență față de cetățeni și nici imunitate în fața întrebărilor legitime.
O instituție publică nu-și pierde credibilitatea pentru că este verificată. Și-o pierde atunci când reacționează la critică prin victimizare și tratează orice întrebare drept o tentativă de discreditare.
Lecțiile neînvățate din trecut
Mai există însă o întrebare pe care Republica Moldova nu a uitat-o. Unde era vigilența BNM când sistemul bancar era devalizat prin furtul miliardului? Ce responsabilități au fost asumate? Ce lecții au fost învățate?
Și de ce cetățenii care au achitat nota de plată a acelei fraude ar trebui astăzi să fie certați pentru că cer explicații despre salariile, cheltuielile și prioritățile băncii centrale?
Cui servește Banca Națională?
Într-o democrație, transparența nu este o favoare. Este o obligație.
Poate că adevărata discreditare nu vine din întrebările incomode. Poate începe atunci când o instituție consideră că reputația ei trebuie apărată prin comunicate indignate, nu prin rezultate, modestie și răspunsuri sincere.
Respectul nu se cumpără cu mobilier scump, deplasări confortabile sau birouri luxoase. Respectul se câștigă.
Iar până atunci rămâne o singură întrebare:
Cui servește, în primul rând, Banca Națională a Moldovei? Cetățeanului care plătește ani întregi dobânzi uriașe sau elitei administrative care conduce sistemul?
P.S. Dacă locuiți peste hotare, scrieți în comentarii din ce țară sunteți și ce dobândă plătiți la creditul ipotecar. S-ar putea ca această comparație să spună mai multe despre Republica Moldova decât orice comunicat al BNM.