Primarul satului Nemureni, raionul Telenești, Ion Popa, a publicat un apel deschis adresat prim-ministrului, ministrului Afacerilor Interne și Inspectorului General al Poliției. El susține că vizitele polițiștilor la domiciliile mai multor consilieri din Țînțăreni, care au votat împotriva amalgamării cu comuna Sărătenii Vechi, reprezintă o formă de presiune înaintea unui nou vot asupra aceluiași subiect.

În această dimineață, angajații Inspectoratului de Poliție Telenești au mers la domiciliile mai multor consilieri care anterior au votat împotriva inițierii procesului de amalgamare a satului Țînțăreni cu comuna Sărătenii Vechi. Potrivit primarului, verificările ar fi fost inițiate în urma unei plângeri depuse cu doar o zi înainte de deputata PAS Veronica Cupcea, în care ar fi fost invocate amenințări la adresa consilierilor.

„Cum este posibil ca o plângere depusă de un deputat să genereze intervenția aproape imediată a Poliției, în timp ce plângerile cetățenilor obișnuiți rămân luni întregi fără răspuns?”, se arată în apelul lui Popa. El afirmă că a depus personal, în urmă cu aproximativ șase luni, o plângere în care are statut de parte vătămată, însă nu a primit niciun răspuns până în prezent.

Primarul subliniază că, potrivit informațiilor de care dispune, consilierii vizați nu au depus ei înșiși plângeri și nu au solicitat intervenția Poliției.

Peste două zile, aceiași consilieri urmează să se întrunească din nou în ședință și să voteze repetat asupra amalgamării. Popa interpretează vizitele polițiștilor drept o formă de presiune asupra aleșilor locali înaintea unui vot decisiv.

„Într-un stat de drept, aleșii locali trebuie să voteze potrivit propriei conștiințe și propriilor convingeri, nu cu sentimentul că, după un anumit vot, se pot trezi cu Poliția la poartă”, afirmă acesta.

Popa a atras atenția și asupra contextului politic. Veronica Cupcea a fost anterior primar al comunei Sărătenii Vechi și, în ultimele luni, a promovat activ amalgamarea acesteia cu localitățile învecinate. În opinia primarului din Nemureni, tocmai modul în care a fost promovat procesul a determinat mai multe localități din apropiere să refuze amalgamarea cu Sărătenii Vechi.

„În locul dialogului și al argumentelor, au existat tensiuni, promisiuni irealizabile, presiuni și conflicte care au compromis încrederea dintre comunități. Drept rezultat, localitățile din jur au ales alte opțiuni”, a declarat Popa.

Primarul le cere premierului, ministrului Afacerilor Interne și Inspectorului General al Poliției să răspundă public cine a dispus verificările, care a fost temeiul juridic al acestora și dacă a fost respectată independența mandatului aleșilor locali.

„Dacă un consilier ajunge să creadă că, după votul său și chiar înaintea unei noi ședințe decisive, se poate trezi cu Poliția la poartă, atunci nu mai este vorba despre un incident izolat. Este afectată încrederea în instituțiile statului și libertatea exercitării mandatului de ales local”, a conchis primarul.