Statele Uniunii Europene continuă să cumpere cantități tot mai mari de gaz natural lichefiat din Rusia. În luna iunie, importurile de GNL rusesc au fost cu 14% mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut, scrie publicația germană WELT, citând date ale Centrului pentru Cercetare în Energie și Aer Curat, CREA.
Franța a fost cel mai mare cumpărător de GNL rusesc din UE. Terminalul Montoir, din vestul Franței, a primit în iunie de peste patru ori mai mult gaz rusesc decât în luna mai.
Datele Bruegel arată că gazul rusesc reprezintă în prezent aproximativ 13% din totalul importurilor de gaze ale Uniunii Europene.
Creșterea importurilor vine într-un moment sensibil pentru piața energetică europeană. Depozitele de gaze din UE sunt umplute la mai puțin de 58%, cel mai scăzut nivel pentru această perioadă din 2011, iar Germania se află la aproximativ 47%.
În același timp, Uniunea Europeană intenționează să renunțe complet la GNL-ul rusesc până la sfârșitul anului 2026 și la gazul rusesc transportat prin conducte până în 2027.
