Traficul aerian înregistrează întârzieri în această dimineață pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău, după alerta cu bombă anunțată în jurul orei 04:15. Deși verificările s-au încheiat, iar activitatea aeroportului a fost reluată în regim normal, mai multe curse au rămas decalate.
Potrivit panoului online al Aeroportului, sunt înregistrate întârzieri la mai multe zboruri, inclusiv spre Bologna, Istanbul, Bruxelles, Antalya, Düsseldorf, Tivat, Baku, Alicante, Sharm el-Sheikh și Barcelona.

În unele cazuri, decalajele sunt de câteva ore. De exemplu, cursa spre Sharm el-Sheikh, programată inițial la ora 09:00, figurează cu plecarea la ora 15:00, iar zborul spre Antalya, programat la 09:20, este indicat pentru ora 06:40 în data de 14 august.
Alerta cu bombă a fost anunțată în jurul orei 04:15. Pasagerii și personalul aeroportului au fost evacuați, iar procedurile de înregistrare au fost suspendate pe durata verificărilor.
În jurul orei 07:30, Aeroportul a anunțat că alerta nu s-a confirmat, iar activitatea a revenit la regim normal.
Pasagerii sunt îndemnați să verifice în timp real statutul zborurilor înainte de a se deplasa la aeroport.

