Mișcarea civică „Construim încredere” anunță un protest pașnic pentru mâine, 21 august, în fața sediului ANRE, în contextul ședinței în care regulatorul urmează să discute o posibilă majorare a tarifului la gaz. Anunțul a fost făcut de Olesea Stamate într-un video publicat pe Facebook.

Potrivit acesteia, protestul va începe la ora 10:00, în același timp cu ședința ANRE. Stamate spune că Primăria a fost deja notificată despre organizarea manifestației.

„Noi trebuie să știm pentru ce plătim. Nu ne pot cere un tarif mai mare atât timp cât nu sunt transparenți și nu ne prezintă toate datele, contractele, modalitatea de achiziție a gazului”, a declarat Olesea Stamate.

Ea a precizat că protestul va fi unul apolitic și a cerut participanților să vină fără lozinci și simboluri de partid.

Amintim că gazele naturale s-ar putea scumpi cu aproape 41% pentru gospodăriile conectate la rețelele de joasă presiune. ANRE urmează să examineze pe 21 august un proiect care prevede un preț de 18.798 de lei pentru o mie de metri cubi, fără TVA, față de 13.353 de lei în prezent. Dacă proiectul va fi aprobat, noul preț ar urma să intre în vigoare de la 1 septembrie.

De asemenea, miercuri, 19 august, după ședința de Guvern, Dorin Junghietu a anunțat că nu exclude o majorare a tarifului la energia electrică, invocând costurile mai mari de achiziție din regiune.